Test de consum de 24 de ore. Sau cum NU am câştigat Mazda3 Urban Challenge

Cinci echipe de jurnalişti din cinci ţări ne-am arătat măiestria pe cinci modele Mazda3 într-o competiţie inedită în traficul vienez, obiectivul fiind de a obţine cel mai mic consum urban posibil în condiţii reale de condus. În continuare, povestea unei experienţe din care am învăţat foarte multe. Cel mai important, că motorul diesel de 2,2 litri de pe Mazda3 poate fi incredibil de economic. Dar şi că ghinionul face legea, indiferent de cât de bun crezi că eşti...

Test de consum de 24 de ore. Sau cum NU am câştigat Mazda3 Urban Challenge Test de consum de 24 de ore. Sau cum NU am câştigat Mazda3 Urban Challenge

Cinci echipe de jurnalişti auto din Austria, Croaţia/Serbia, Ungaria, România şi Slovenia au acceptat provocarea celor de la Mazda: o cursă-maraton de 24 de ore prin centrul Vienei, pe ”circuitul” urban Ringstraße (în lungime de 5,2 km), la bordul unor modele Mazda3 dotate cu motorul diesel de 2,2 litri şi 150 CP. Într-un cuvânt, Mazda3 Urban Challenge.

Românii suntem cei cu tricouri albastre. Toată lumea e foarte optimistă înainte de startul competiţiei

 

Obiectivul a fost foarte simplu: cine obţine consumul cel mai redus, în condiţii normale de trafic. Mai ales raportat la valorea teoretică a consumului urban oficial, de 4,9 litri/100 km. Iar faptul că urma să concurăm între noi promitea rezultate dintre cele mai bune. Cei din echipa României am decis ca fiecare să conducă în ture de câte două ore, aşa încât, în cele 24 de ore, ne-a venit rândul de câte trei ori, în condiţii diverse de trafic.

Bucuroşi că avem maşina roşie - echipa României: Oraan Mărculescu (ProMotor), Cristian Sterea (Auto Motor şi Sport), George Carpov (PR Mazda România şi team-manager ad-hoc), Cristian Agatie (AutoBild) şi Bogdan Mirică (Automarket)

 

Pentru a ne ţine în priză, organizatorii citeau şi afişau în fiecare oră rezultatele obţinute de la aparatele speciale de măsurare de pe fiecare maşină (care înregistrau în principal consumul şi distanţa, cu acurateţe mai mare decât computerele de bord al maşinilor). Dar nu numai atât: ne-am pomenit, din timp în timp, şi cu nişte probe speciale, pentru a pigmenta competiţia.

Maşina roşie arăta sexy, dar cine se gândea că va ascunde atâtea ghinioane 

 

Primul din echipa României care a plecat în cursă a fost Cristian Sterea. Care a fost şi primul care a ”beneficiat” de seria ghinioanelor care ne-au afectat până la final: chiar de la prima tură, aparatul de măsurare s-a defectat, iar Cristi a fost nevoit să folosească o maşină de rezervă, pe care, din cauza motorului rece, în prima parte a traseului nu a funcţionat sistemul automat start-stop, ceea ce a însemnat un consum mai ridicat. După care a venit rândul lui Bogdan, care a obţinut consumuri bune.

După primele 4 ture, România era pe locul al doilea, părând a fi printre favoritele competiţiei, alături de echipa formată din croaţi şi sârbi

 

În a cincea tură, însă, a survenit prima probă specială surpriză a organizatorilor: o tură cu trei majorete în fiecare maşină, cu una dintre ele... la volan! Ceea ce a însemnat al doilea ghinion pentru România, deoarece ”şoferiţa” noastră a condus cel mai ineficient, în tura imediat următoare Cristian Agatie nereuşind să compenseze consumul dezastruos al blondei...

Pe majoreta blondă din mijloc o urâm: a scos cel mai prost consum. Oare nu era mai bine să conducă blonda din stânga? Sau roşcata din dreapta? Nu vom şti niciodată răspunsul...

 

După care mi-a venit rândul mie să iau frâiele maşinii (în intervalul orar 23:00 - 01:00), dar, din păcate, nu am fost la înălţime, în a doua tură adoptând tactica greşită de a merge cât mai încet în treapta a doua în mai mult de jumătate din timp, cu un rezultat pesimist. Urma, însă, noaptea, cu un trafic extrem de lejer, deci lucrurile promiteau să se schimbe drastic.

După o treime din competiţie, România cobora pe locul al patrulea, în timp ce magharii îi depăşeau pe sloveni, apropiindu-se de liderii echipei croato-sârbe 

 

Pe tura lui Cristian Sterea, organizatorii au introdus a doua probă specială: obligaţia de a parcurge două ture cu acelaşi consum mediu (orice diferenţă însemnând puncte de penalizare). O chestie extrem de greu de realizat, cel mai bine descurcându-se slovenii şi magharii, urmaţi de români. Apoi Bogdan Mirică a reuşit să facă o figură suficient de bună cu valorile obţinute pe turele sale.

”Noaptea e un sfetnic bun” înseamnă, în cazul nostru, un trafic foarte lejer, care a permis obţinerea unor consumuri extrem de reduse: chiar şi cu 35% mai mici decât consumul urban teoretic!

 

Însă consumul cel mai scăzut al echipei româneşti l-a obţinut Cristian Agatie, care, în intervalul orar 03:00 - 05:00, a reuşit 3,23 litri/100 km. Dar slovenii au avut în această perioadă un concurent şi mai priceput, care a obţinut cel mai mic consum din această competiţie: doar 3,15 litri/100 km, ceea ce, în final, i-a adus şi un premiu special.

Eu am prins tura dintre orele 05:00 - 07:00, care avea să se dovedească destul de dificilă din cauza traficului de dimineaţă (multe camioane de aprovizonare şi autobuze, precum şi oameni grăbiţi să ajungă la serviciu, cu suficient de multe claxoane stresante la adresa mea...). Totuşi, mă pot mândri cu o medie mai bună decât a celorlalţi concurenţi în acelaşi interval orar.

Ole! România pe primul loc! Din păcate, bucuria nu avea să dureze mult (cam cum se întâmplă la meciurile naţionalei de fotbal...)

 

Aşa încât, după două treimi din concurs, iată că România revenea spectaculos pe a doua poziţie, imediat în ”coasta” maghiarilor (la o diferenţă de numai 0,01 litri/100 km!). Ba chiar, după a 17-a tură, România urca pe prima poziţie, devansând Ungaria şi dându-ne speranţe că vom avea şanse mari să câştigăm. Am uitat, însă, de factorul ”bad luck”...

Mai întâi, Cristian Sterea a avut neplăcuta surpriză de a experimenta funcţia de curăţare a filtrului de particule, care i-a dublat consumul în a doua tură. Iar Bogdan Mirică a întâmpinat probleme cu aparatul de măsurat, oficialii hotărând să nu-i mai ia în considerare rezultatele din prima tură.

De trei ori trădaţi de aparatele de măsură! Nu cumva am fost sabotaţi?!... Eh, în lipsă de Sherlock Holmes, a trebuit să acceptăm situaţia

 

Problema a persistat şi în cazul lui Cristian Agatie, care a pierdut mult timp din cauză că oficialii au schimbat aparatul de măsură. Tot el a prins şi o nouă probă specială: obligaţia de a parcurge două ture cu exact acelaşi consum, dar acum în condiţii de trafic aglomerat (şi imprevizibil) de ”rush hour”. Ceea ce l-a penalizat destul de mult şi nu e de mirare că austriecii au fost cei mai buni, pe teren propriu.

Ultimul pe listă am fost eu, dar, cu toate eforturile mele, traficul de amiază greu de anticipat m-a făcut să obţin cel mai prost rezultat faţă de rivali. Cea de-a 24-a tură a concursului a constat dintr-o nouă probă specială: parcurgerea traseului cu toţi membrii echipei în maşină. Deşi Cristian Agatie, pe care l-am ales în unanimitate ca şofer, a reuşit a doua cea mai bună valoare a consumului, nu a fost suficient pentru ca România să se apropie de primul loc.

Acest ”truc” nu m-a ajutat să obţin un consum satisfăcător în traficul aglomerat de la amiază. Cred că de vină a fost acel ”L” în plus din cuvântul ”überholen” (mesajul era ”vă rog depăşiţi, mulţumesc”)

 

Aşa încât finalul a adus echipa noastră pe penultima poziţie: locul 4, cu un consum mediu total de 4,01 litri/100 km. Ceva mai bine decât austriecii, care au fost ”abonaţi” încă de la început la ultima poziţie, dar clar mai prost decât cei de pe podium: Ungaria (3,85 litri/100 km), Slovenia (3,88 litri/100 km) şi Croaţia/Serbia (3,90 litri/100 km). În plus, maghiarii au câştigat şi premiul special pentru probele speciale, având rezultatele cele mai constante.

Echipa câştigătoare: Ungaria. Ce trofee faine acele pistoane... Şi cică în plăsuţe au primit nişte prăjituri speciale... Şi să nu uităm de şampaniile pentru învingători. Hmm... pentru aşa ceva ne-am ”războit” 24 de ore?

 

Recunosc, vorbim de un rezultat extrem de dezamăgitor, echipa României meritând, de fapt, premiul special pentru cea mai... ghinionistă. Nu încerc să găsesc circumstanţe atenuante, deoarece fiecare dintre noi am demonstrat că suntem foarte capabili să le ţinem piept competitorilor. Dar nu-mi pot reprima gustul amar cauzat de factori pe care nu am avut cum să-i controlăm şi să-i contracarăm.

De fapt, ”trofeul” a fost altul: să demonstrăm cât de economic poate fi excelentul diesel de 2,2 litri de pe Mazda3. Chiar dacă asta a însemnat tortură, nu fun

 

Rămâne, însă, de menţionat şi o altă faţetă a acestei experienţe - comportamentul lăudabil al dieselului Mazda. În condiţiile în care efectiv am torturat maşinile pentru a obţine consumuri cât mai reduse (mers la limita subturării, schimbarea treptelor mult sub limitele acceptabile sau mersul cât mai prelungit în frână de motor), propulsorul common-rail de 2,2 litri s-a arătat lăudabil de elastic, iar treptele cutiei foarte bine etajate, exploatând excelent curba bună de cuplu a motorului.

Rezultat dezamăgitor pentru noi, cauzat de un şir de ghinioane care ar fi meritat un premiu de consolare. La ce bun să fii competitiv dacă nu ai noroc?

 

Personal, accept cu seninătate rezultatul acestei competiţii - până la urmă, vorbim de condiţii din viaţa reală, unde factorul şansă influenţează foarte mult consumul. Am, însă, o menţiune legată de Mazda3 Urban Challenge: factorul FUN a fost extrem de palid. Spun asta deoarece Mazda3 e o maşină extrem de plăcut de condus în ritm alert, în timp ce ritmul adoptat pentru un consum cât mai redus mi-a torturat efectiv nervii şi simţurile.

Rămân de părere că Mazda3 e o maşină dedicată în primul rând senzaţiilor zoom-zoom, o adevărată majoretă-regină pentru cei care apreciază plăcerea de a conduce. Deci aştept un concurs cu tema FUN!

 

Da, e adevărat că am demonstrat că, şi în condiţii reale de trafic, este posibil să scoţi o valoare chiar şi cu 35% mai redusă decât cea teoretică a consumului urban. Dar la fel de adevărat este şi că Mazda3 CD150 este una dintre puţinele compacte diesel de care merită să te bucuri când eşti la volan. Pentru că uneori contează mult mai mult spiritul ludic zoom-zoom decât recordurile pragmatice.