Ce înseamnă când se aprinde martorul ABS

Ce înseamnă când se aprinde martorul ABS Ce înseamnă când se aprinde martorul ABS

Tabloul de bord al maşinii cuprinde semnale luminoase sub forma unor pictograme care au importantul rol de a avertiza în privinţa unor uzuri, erori sau diverse probleme la anumite sisteme ale maşinii. De aceea ar fi bine să ştii ce simbolizează aceste semnale pentru ca problemele să nu se agraveze şi să fii obligat să mergi la service mai repede de cât îţi planificasei. Unul dintre cele mai importante este martorul de ABS. Acesta se aprinde când apare o problemă la sistemul ABS sau la sistemul de frânare. 

Sistemul ABS (engleză anti-lock braking system sau germană Antiblockiersystem) este un sistem pentru vehicule motorizate ce previne blocarea roţilor în timpul frânării. Aceasta prezintă două avantaje: permite şoferului să păstreze controlul direcţiei în timpul frânării şi scurtează distanţa de frânare.

Odata cu pornirea maşinii se aprinde în bord şi acest martor, daca după pornire problema persistă martorul rămâne aprins, daca nu, se stinge. Dacă martorul se aprinde în mers, înseamnă că există o problema, iar în caz de o frână mai puternică, ABS-ul nu va funcţiona. 

Nu se recomandă conducerea cu martorul de ABS aprins. De asemenea, dacă se întamplă ca atât martorul de ABS cât şi cel de frână să fie aprinse în acelaşi timp trebuie să mergi urgent la control pentru a verifica întreg sistemul de frânare. Este posibil să fie o problemă la sistemul hidraulic, pierderi de lichid de frâna etc. Se recomandă ca să tractezi maşina la cel mai apropiat service, ca să nu rişti să rămâi fără frâne în timpul mersului.

De ce se aprinde martorul ABS

  • contacte defecte ale senzorilor
  • lichidul de frâna nu este în parametri optimi
  • anvelope de mărimi diferite
  • ai făcut pană
  • eroarea mai poate apărea în momentul în care ai ceva jocuri la bucşi şi pivoţi

Una din cele mai banale metode de a scăpa de becul aprins de la ABS este să încerci să reporneşti maşina, asta funcţionează doar în cazul în care a fost vorba de o eroare temporară. 

Sursă: vezicatface.ro