Peugeot 207 SW

Autor: Oraan Mărculescu 05 iun. 2007 Prezentări

Precedentul break de clasă mică, 206 SW, avea o parte laterală posterioară clasică, doar clanţa disimulată a portierei spate şi designul stopurilor dându-i o notă de originalitate. Pentru 207 SW, designerii francezi s-au inspirat de la breakul 407, de altfel o reuşită în segmentul mediu.

Faptul că s-au inspirat din designul marelui break nu înseamnă că aspectul lui 207 SW este inspirat. Linia fluidă a geamurilor laterale este acompaniată de o suprafaţă vitrată posterioară mult prea brutal tăiată, în timp ce blocurile optice se preling excesiv pe orizontală. Avantajul micului break este că va ieşi clar în evidenţă faţă de concurenţă, care într-o primă fază va fi reprezentată de viitoarea Skoda Fabia Break, care se pare că va adopta un stil clasic, ca şi precedenta generaţie.

Dacă aspectul vizual poate fi pus sub semnul întrebării, aspectul practic merită numai aprecieri: decupare joasă şi foarte lată a hayonului sau deschiderea separată a lunetei avantajează încărcarea lucrurilor voluminoase. Fiind un break, este normal ca şi modularitatea interioară să fie la înălţime. Lungimea caroseriei este acum de 4,16 metri, cu 13 cm mai mult decât varianta în cinci uşi, aşa încât capacitatea portbagajului porneşte de la 337 litri, iar, prin rabatarea banchetei fracţionabile, se obţine o suprafaţă plană şi o capacitate de aproape 1,5 metri cubi. Şi cam atât cu diferenţele faţă de 207 hatchback.

Cu un mic amendament, de mare efect: barele stilate de pe acoperiş, a căror curbură lină completează în mod fericit muchia ascendentă laterală din spate. Ramele negre ale geamurilor şi disimularea montanţilor spate îi conferă micului break un aspect destul de dinamic şi individualist, care se speră că va convinge cel puţin 90.000 de clienţi în 2008. Opţional, se poate comanda un acoperiş panoramic din sticlă, deja un accesoriu la modă pe lista de dotări.

Cu excepţia portbagajului şi a modularităţii, habitaclul nu se deosebeşte prin nimic de modelul 207, din care derivă varianta SW: acelaşi stil sobru şi calitatea mult mai bună a materialelor. Cel mai probabil, soluţia aleasă pentru geamurile laterale spate va avea efecte negative asupra vizibilităţii, însă ne-am obişnuit deja cu aceste compromisuri în favoarea aspectului original. Paleta motorizărilor nu surprinde prin nimic nou, deşi varianta SW RC va fi destul de interesantă, urmând a beneficia de motorul turbo de 1,6 litri şi 174 CP. Totuşi, oficialii preconizează că mai mult de 50% din vânzări vor fi susţinute de motorizarea diesel 1,6 HDI, în cele două variante de putere, 90 şi 109 CP.

Pentru impresii de "căţărător", spre sfârşitul anului va fi lansată şi o variantă cu un uşor look off-road, denumită 207 SW Outdoor, ca şi conceptul omonim de la Geneva. Aceasta va beneficia de un tratament estetic specific, precum şi de modificarea gărzii la sol.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide