Acele femei minunate şi dragostea lor pentru maşini

Autor: Adrian Mihălţianu 25 apr. 2014 Dosar & Analize

Am postat recent, pe pagina de Facebook ProMotor, o poză care prezenta într-un mod hilar modul în care femeile interpretează pedalierul maşinii. Însă, de data aceasta, am contracarat stereotipul cu un mesaj în descrierea pozei prin care încurajam privitorii să menţioneze o persoană cunoscută lor, reprezentantă a sexului frumos, care nu se încadrează în categoria menţionată. Reacţiile nu au întârziat să apară.

Fete care încing uleiul. În motor

Fiecare dintre noi are măcar un exemplu, fie că vorbeşte de o cunoştinţă, o rudă sau un idol. Dacă te afli în impas, vizitează pagina de Facebook a Ramonei Rusu, drifteriţă profesionistă născută în Cluj şi stabilită la Arad. Într-un interviu de anul trecut, la întrebarea „Cum te simţi concurând într-un sport predominat de bărbaţi?” a răspuns „Părerea mea este că atunci când ai pregătit o asemenea maşină, îmbraci un costum special de curse, îţi pui casca în cap şi urci la volan, nu mai există diferenţe între femei şi bărbaţi, eşti pur şi simplu un pilot. Concurentul îţi este adversar direct. Sau cel puţin aşa văd eu motorsportul, femeie sau bărbat, din moment ce împarţi aceeaşi pasiune, eşti egal.”

Băieţi, faceţi loc!

Chiar şi lăsând la o parte fair-play-ul admirabil cu care vorbeşte despre acest balet automobilistic numit drift – balet inventat şi predominat de bărbaţi – Ramona exemplifică într-un mod convingător dragostea pentru maşini. Iar faptul că a investit bani cât pentru o maşină nouă într-un BMW Seria 3 din 1984 (dus la 400 de cai-putere) al cărui singur scop este să nu meargă drept este un exemplu cât se poate de elocvent. Pe lângă BMW, Ramona deţine şi o Mazda MX-5, pe care o foloseşte în competiţiile Time Attack, un Volkswagen Passat 1.8T – pentru cele de viteză în coastă – şi un Ford Probe, febleţea ei, despre care spune că „are suflet”. Ah, şi un smart ForTwo. Niciuna dintre maşinării nu a fost lăsată în configuraţie standard, Ramona nedându-se în lături de a-şi aplica un set de ulei de motor peste ojă. Aşadar, în timp ce unele femei din spatele volanelor bâjbâie de regulă prin cupholdere după mascara, Ramona trage cu încredere frâna de mână hidraulică, înscriindu-şi BMW-ul de-a latul pe trasă şi flirtând cu legile fizicii învăluită într-un nor de fum. Şi, da, poate să facă toate astea şi purtând tocuri.

Ramona alături de a sa Mazda MX-5

Mi-am permis să o trec deja pe Ramona în lista persoanelor despre care vrei să afli mai multe şi, cu promisiunea că îi vei citi povestea pe larg – imediat ce reuşim să-i răpim suficient timp pentru un material – propun să continuăm incursiunea în universul auto feminin, unul care nu găzduieşte doar mici stele sclipitoare, ci şi de adevărate supernove, a căror importanţă aduc schimbări majore lumii automobilului. Până acolo însă trebuie să afli câte ceva de Danica Patrick.

Atunci când nu-şi supune părul ventilatoarelor din studiourile foto, Danica îl ascunde sub casca de pilot şi-l plimbă cu 300 de kilometri pe oră pe Marile Ovaluri americane. Da, atunci când nu pozează ca model sau când nu ţine discursuri publicitare, Danica pilotează în NASCAR. Momentan este cel mai cunoscut şi cel mai de succes pilot-femeie din istoria automobilismului american.

Cine a spus că „cel mai popular pilot din NASCAR” nu poate purta tocuri?

În 1992, la doar zece ani, se împrietenea cu kartul pe circuitul Sugar River din Wisconsin, şase ani mai târziu traversând Atlanticul pentru a concura în Formula Ford şi Formula Vauxhall, dându-i bătăi de cap ocazionale lui Jenson Button – da, exact, ulterior-campionul-mondial-de-Formula 1 Jenson Button. Revenită în State, Danica începe să concureze în Campionatul IndyCar – ruda americană a Formulei 1 – unde se face remarcată prin câteva reuşite.

De exemplu, a fost prima femeie care să câştige o cursă IndyCar (în 2008, la Indy Japan 300) şi prima femeie care să urce pe podium la Indianapolis 500 (în 2009, locul III). Următoarea treaptă, cea mai de sus în motorsportul american, a fost NASCAR, unde s-a remarcat ca prima femeie care să câştige o cursă de calificări (în 2013, la Daytona 500). În cei şase ani în care a concurat în IndyCar Series, Danica a primit cinci disticţii anuale consecutive, fiind „Cel Mai Popular Pilot din IndyCar Series”. În 2012 a fost premiată cu „Cel Mai Popular Pilot din NASCAR Nationwide Series”, iar în topul Forbes al celor mai puternice zece femei din lumea auto, ocupă poziţia a patra. Caracterul de luptătoare nu o lasă însă să se mulţumească doar cu atât. „Vreau să mă remarc ca cel mai rapid pilot, nu ca cea mai rapidă femeie.”

Locked and loaded

Probabil că te-ai întrebat deja de vreo două ori ce maşină foloseşte Danica atunci când nu taie aerul cu 300 km/h în bolizii NASCAR. În ciuda averii estimate la 18 milioane de dolari (13.000.000 €) şi a pasiunii pentru viteză, doamna Patrick se dovedeşte a fi mai degrabă înclinată către maşini practice în viaţa de zi-cu-zi. „Am deţinut un Chevy Equinox pentru prima dată anul trecut şi mi-a plăcut tare mult. Am avut şi un Lamborghini pentru o perioadă. Şi un Mercedes-Benz. Am avut de toate. Dar dacă ar fi să mă limitez la o singură maşină, probabil că ar fi un SUV, pentru că sunt o persoană practică defel. Nu-mi place să fiu ostentativă şi insuportabilă.” declară Danica într-un interviu recent. Apoi îşi aminteşte de Lamborghini. „Când am fost să-l cumpăr, unul dintre vânzători îmi zice «E argintiu, deci oarecum nu vei ieşi prea mult în evidenţă» şi mă gândeam «Este un Lamborghini! Cum ai putea să NU ieşi în evidenţă cu aşa ceva?»”.

Continuarea poveştii, în pagina următoare

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide