ADAC Pannenstatistik 2013 – defecţiunile maşinilor second hand din Germania în 2012

Autor: Oraan Mărculescu 14 iun. 2013 Dosar & Analize

ADAC, clubul automobiliştilor din Germania, a primit în 2012 peste 2,6 milioane de solicitări de intervenţie pentru remedierea diverselor defecţiuni şi probleme avute de şoferii nemţi.

În 2012 s-a remarcat o creştere a numărului de probleme întâmpinate de şoferi, dar un motiv important îl reprezintă perioada de iarnă mai grea – de exemplu, în data de 2 februarie ADAC a trebuit să răspundă unui număr de aproape 27.000 de solicitări, cu mult peste media zilnică de apeluri.

Cea mai întâlnită problemă a ţinut de descărcarea bateriei (31% din totalul problemelor), 900.000 dintre intervenţii fiind făcute pentru remedierea acestei probleme. Au urmat diversele defecţiuni la pornirea maşinii care ţineau de sistemul de injecţie (10%) şi de aprindere (9%).

Problemele ţinând de componentele caroseriei (7,5%) au fost ceva mai numeroase decât cele de motor (7,2%), în timp ce intervenţiile pentru penele de cauciuc a fost mult mai redus decât în anii precedenţi, mulţi dintre şoferi preferând să rezolve singuri schimbarea roţilor.

Cei de la ADAC sunt mulţumiţi pentru că au reuşit să crească procentajul remedierii defecţiunilor la faţa locului: în 85% dintre situaţii nu a fost nevoie de remorcarea maşinilor la service, ceea ce a însemnat economii în bugetul proprietarilor de maşini. Totodată, acesta este un indicator interesant privind fiabilitatea îmbunătăţită a maşinilor, majoritatea problemelor fiind minore.

În clasamentele următoare fiecare model primeşte un anumit calificativ pentru fiecare an (verde – foarte bun, roşu – foarte prost), care reprezintă o medie ponderată a calificativelor primite de maşinile care au avut probleme, poziţionarea în clasamente rezultând în urma mediei calificativelor anuale.

Care e situaţia defecţiunilor pe fiecare clasă de maşini, vedeţi ÎN PAGINILE URMĂTOARE

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide