Ce maşini a condus fostul preşedinte Traian Băsescu

Autor: Marius Vișan 25 iul. 2019 Dosar & Analize
Ce maşini a condus fostul preşedinte Traian Băsescu

Fost preşedinte Traian Băsescu a iubit maşinile încă din tinereţe. Chiar dacă a declarat că nu conduce pentru adrenalina provocată de viteză, el a fost amendat încă din prima săptămână de la obţinerea permisului de şofer, după ce a fost prins de radar cu viteza de 120 de km/h.

Traian Băsescu a relatat că, în 1981, la puţin timp după ce a obţinut permisul de conducere, a plecat de la Constanţa la Suceava cu maşina pe care o avea atunci, o Lada 1200, fiind oprit de un poliţist după ce a fost înregistrat de radar circulând cu o viteză de 120 de kilometri pe oră.

„La puţin timp după ce îmi luasem permisul de conducere, aveam o Lada 1200 şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să plec de la Constanţa la Suceava, dacă vă puteţi imagina, atâta minte aveam. Deci, cu permisul luat astăzi, a doua zi m-am urcat cu soţia şi cu fetele în maşină şi am plecat de la Constanţa la Suceava, 500 de kilometri. N-o să uit nicioodată, în comuna Cleja, aproape de Bacău, m-a luat un radar, aveam … nu ştiu dacă vă imaginaţi ce înseamnă 120 la acea vreme şi pe acele drumuri, din ’81, cu Lada 1200″, a spus Băsescu într-un interviu acordat în anul 2009.

Traian Băsescu a afirmat că autoturismele pe care le-a avut în proprietate de-a lungul vremii au fost o Lada 1200, apoi Oltcit, Lada 1500, Audi 80, un alt Audi 80, model mai nou, un Mercedes, ultimul fiind un Peugeot 407, pe care l-a vândut la scurt timp după ce a devenit preşedinte.

Băsescu a precizat că singura maşină nouă pe care a avut-o a fost acest Peugeot 407, în rest a cumpărat numai maşini second hand.

Apoi, prin garajul lui a mai trecut un Volkswagen Golf, o Dacia Logan aparţinând SPP, iar apoi în anul 2010 a intrat în posesia unei Dacia Duster roşie.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide