Cele mai bune hot hatch-uri disponibile în România la ora actuală

Autor: Marius Vișan 03 sept. 2018 Dosar & Analize

Când vine vorba despre balanţa dintre performanţă şi caracterul practic, niciun alt tip de vehicul nu o împacă mai bine decât un hot hatch. Ideea de a lua un hatchback de familie normal şi de a-l transforma într-o maşină de performantă s-a dovedit a fi extrem de populară. Volkswagen a preluat conceptul cu Mk1 Golf GTI din 1976, iar astăzi majoritatea producătorilor au cel puţin o versiune de performanţă în gama lor. 

Pentru cei cărora le place viteza am făcut o listă cu cinci modele care pot fi cumpărate în acest moment din România. Este vorba de maşini noi, cu ceva mulţi cai putere faţă de maşinile „normale”. 

1. BMW Seria 1 3.0 M140i xDrive AT (340 de CP) – 48.195 euro (preţ cu TVA)

Surplusul de putere adăugat se traduce în faptul că membrii BMW M Performance ai gamelor BMW Seria 1 oferă acelaşi nivel de putere precum BMW Seria 1 M Coupé, care a fost produs între 2011 şi 2012. Aceştia pot accelera de la 0 la 100 km/h cu până la 0,3 secunde mai repede cât predecesorii lor, iar consumul şi emisiile sunt mai mici cu până la 7%. BMW M140i cu trei uşi este echipat standard cu transmisie manuală cu şase trepte, iar cea mai recentă versiune a transmisiei Steptronic Sport cu opt trepte este disponibilă opţional. Ca alternativă la transferul puterii către puntea spate, modelul pot fi comandat şi cu sistemul inteligent BMW xDrive de tracţiune integrală. Consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU, pentru varianta cu transmisie automată, este de 7,1 l/100 km pentru BMW M140i xDrive cu trei uşi.

2. Honda Civic 2.0 VTEC Turbo Type R GT (320 CP) – 39.522 euro (preţ cu TVA)

Civic Type R este disponibil cu caroserie hatchback iar sub capota fabricată din aluminiu, motorul pe benzină 2.0 VTEC TURBO cu 4 cilindri dezvoltă o putere maximă de 320 CP la 6500 rpm şi un cuplu maxim de 400 nm de la 2500 rpm la 4500 rpm. Type R atinge viteza de 100 km/h în doar 5.7 secunde şi poate ajunge la o viteză maximă de 272 km/h, fiind cea mai rapidă maşină din clasa sa. Noul Civic Type R a parcurs “Iadul Verde”, unul dintre cele mai dificile circuite, in doar 7 minute şi 43.8 secunde, devenind cea mai rapidă maşină cu tracţiune faţă. Deşi spatiul de depozitare nu reprezintă un punct forte al maşinilor sport, Civic Type R dispune de un portbagaj generos de 420 l sau 786 l cu scaunele pliate.

 

Noul Civic Type R este disponibil la preţul de 39,522 € TVA inclus, pentru nivelul de echipare GT, iar pentru un plus de sportivitate se pot adăuga o multitudine de accesorii, precum pachetul de iluminare Type R şi pachetul din fibră de carbon.

3. Ford Focus 2.3 EcoBoost RS AWD (350 CP) – 36.250 euro (preţ cu TVA)

Care este punctul forte al lui Ford Focus RS? Precizia chirurgicală a direcţiei şi a trenului faţă. Te-ai aştepta ca 350 CP care năvălesc pe roţile din faţă să imprime maşinii un caracter subvirator puternic – eronat, deoarece Focus RS menţine trasa impusă impecabil, cel puţin la viteze medii spre măricele. Iar direcţia are un feedback excelent, orice rotire a volanului este urmată conştiincios de roţi, iar maşina merge unde vrei tu, nu unde vrea inerţia.

Sistemul de control al stabilităţii nu îşi face simţită prezenţa decât la limită, dar şi atunci într-un mod foarte civilizat, astfel încât ai impresia că tu eşti cel care a redresat maşina dintr-o situaţie puţin cam încordată. Cel mai mult se simte aportul ESP-ului la demarajele bruşte, herghelia de cai putere fiind temperată judicios, cât să nu faci eforturi mari pentru a menţine direcţia.

Focus RS te uimeşte cel mai mult prin eficienţa direcţiei şi a trenului de rulare. Este printre puţinele maşini care îţi permit accelerarea în curbă, fără să-ţi fie teamă de ruperea aderenţei sau că subvirarea intervine într-un mod surprinzător.

Focus RS este o maşină foarte bună pentru a merge foarte tare, în regim de racing. Însă este recomandabil să fie pilotat la acest nivel doar de către cunoscători.

4. SEAT Leon 2.0 TSI 300CP CUPRA (300 CP) – 30.430 euro (preţ cu TVA)

Nu ai greşi dacă ai spune că este cel mai bun-la-toate model din gama producătorului spaniol, cum nu ai greşi dacă ai spune că este şi cea mai costisitoare: în versiunea de 300CP cu transmisie manuală cu 6 trepte, SEAT León Cupra cere un pic peste 30.000 de euro. Există, desigur, elemente care diferenţiază un Cupra de un model standard, volanul teşit fiind cel mai important dintre ele. Scaunele cu profil sport îşi fac treaba onorabil în a te ţintui pe şezut în viraje, iar luminile ambientale cu LED îţi sugerează starea de spirit a maşinii: roşu atunci când este setată în modul Cupra, alb în modurile Comfort şi Individual. Şi există şi dotări care subliniază caracterul versatil al maşinii, punând accentul pe confort: scaunele faţă pot dispune de asistenţă electrică iar plafonul poate fi deschis cu o trapă panoramică.

5. Volkswagen Golf 2.0 TSI GTI Performance (245 CP) – 29.342 euro (preţ cu TVA)

Volkswagen Golf GTI are una dintre cele mai bune dozaje ale unei pedale de frână întâlnite pe o maşină de serie. În condiţiile unui carosabil „îmbibat” de praf, care nu asigură o aderenţă bună, electronica intervine uneori pentru a tempera o eventuală rupere de aderenţă şi în cazul unor accelerări uşoare. GTI inhibă senzaţia de viteză, trebuie să ai grijă în localităţi la limitările de 50 km/h, pentru că monstruleţul VW se simte excelent la 80 km/h. Suspensia poate fi acuzată de cei comozi ca fiind uşor rigidă, dar totul se datorează calităţii suprafeţei de rulare din România. GTI necesită o mică perioadă de acomodare cu modul în care câştigă viteză în trafic, ai toate şansele să rămâi fără permis. 

Suspensia lucrează excelent, ruliul pe viraje, deşi aproape inexistent, este suficient ca să te avertizeze asupra vitezei de rulare. Plăcut este că se păstrează plăcerea de a pilota specifică unui hothatch adevărat. 

Sunetul produs de masină este extrem de plăcut, te acompaniază excelent, iar totul culminează cu „bwarrp”-urile evacuării pe fiecare urcare în treaptă. Practic îţi doreşti o cutie cu o infinitate de trepte, pentru a te bucura de sunet toată ziua, pe fiecare urcare.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide