Modul de realizare al TOP 50 maşini exotice

Autor: Dan Vache 28 feb. 2010 Dosar & Analize

VEZI AICI
PUNCTAJELE FINALE DIN TOP 50 MAŞINI EXOTICE

Ce este o maşină exotică sportivă?

O maşină exotică reprezintă, în primul rând, încercarea
materializării unui vis orgolios: cea mai tare maşină din lume. Din
cei aproape 7 miliarde de oameni de pe planetă, sunt câteva mii
care încearcă acest lucru, iar câteva sute reuşesc, mai mult sau
mai puţin, să îşi vadă visul realitate. Dar numai unul are
privilegiul de a fi considerat Zeus între micii sau marii
producători de maşini supersport – şi asta la un moment dat,
deoarece, mai devreme sau mai târziu, este detronat de alt
temerar.

Pe de altă parte, o bijuterie superpotentă, care are un preţ de
sute de mii sau milioane de euro, înseamnă şi un exerciţiu de
business extrem de profitabil. Pentru un concern, cum este
Volkswagen sau Fiat, investiţiile în tehnologie sunt mai uşor de
realizat, iar plusul de imagine pe care îl aduce un Bugatti sau
Ferrari se traduc într-un profit ulterior mai mare de pe urma
produselor mai ieftine. Micii producători, însă, trebuie să se
bazeze pe legăturile cu diverse companii care pot furniza banii
necesari pentru o investiţie relativ riscantă – poţi face un produs
excelent, care să fie un adevărat eşec din cauza lipsei de imagine,
care înseamnă lipsa clienţilor.

Cum putem departaja un supercar de
altul?

În mod sigur, nu prin aspect, un factor irelevant şi subiectiv –
excepţie făcând cazul în care ne referim la aspectele tehnologice
şi aerodinamice. Care, oricum, au ca rezultat performanţele
dinamice, sumarizate prin demaraj şi viteză maximă.

Totuşi, aerodinamica şi tehnologia de realizare a maşini şi
subansamblelor acesteia sunt strâns legate de modul în care se
conduce şi pilotează o astfel de maşină. Lucruri care, din păcate,
nu pot fi reduse la nişte cifre exacte, iar evaluarea cantitativă a
comportamentului unei maşini… ei, bine, prea puţini în lume îşi
permit să facă aşa ceva cu astfel de rarităţi, mai ales comparativ.
Noi nu ne numărăm printre ei.

Alte valori care indică potenţialul unui supercar sunt puterea
maximă şi cuplul maxim, care, corelate cu raportul masă/putere, ne
dau o idee destul de fundamentată despre capacităţile unei astfel
de maşini. În plus, se potrivesc şi ca termeni de comparare.

Am mai luat în considerare preţurile. Aţi putea spune că un preţ
mare înseamnă un grad mare de exclusivitate, deci maşina este cu
atât mai sus pe scara preferinţelor. Poate fi şi acesta un punct de
vedere, dar, sincer, un supercar înseamnă în primul rând,
performanţe şi sportivitate. Pentru un pilot contează eficienţa,
iar, dacă aceasta poate fi obţinută cu bani mai puţini, cu atât mai
bine. Probabil nu e o idee populară printre colecţionarii milionari
care îşi ţin bijuteriile în garaj, aşteptând momentul vânzării lor
cu un profit bunicel.

Mai trebuie menţionat că, în cazul producătorilor care oferă mai
multe supercaruri, am luat în considerare doar cea mai tare ofertă
a producătorului. Deci o marcă nu se va regăsi decât o singură dată
în acest top, iar modelele sunt maşini care încă se regăsesc în
oferta fiecărui producător, nefiind vorba despre maşini a căror
producţie s-a încheiat de câţiva ani.

Aşadar, acestea sunt criteriile luate în considerare la
departajarea maşinilor exotice sportive
, cărora le-am
acordat note, în funcţie de tipul de ordonare:

  • puterea maximă a motorului (valori ordonate descrescător)
  • cuplul motor maxim (valori ordonate descrescător)
  • raportul masă/putere (valori ordonate crescător)
  • timpul pentru 0-100 km/h (valori ordonate crescător)
  • viteza maximă (valori ordonate descrescător)
  • preţul (valori ordonate crescător)

VEZI AICI
REZULTATELE
care au dus, în final, la
realizarea acestui TOP 50 maşini
exotice
.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide