ProMotor NEWS: Tracţiunea faţă versus tracţiunea spate. 10 avantaje şi dezavantaje

Care sunt neajunsurile şi avantajele tracţiunii spate, cunoscute în limbajul popular drept „propulsie”, faţă de tracţiunea pe puntea faţă? Avem 10 elemente demne de luat în seamă când faci alegerea.

Mai întâi, să tranşăm o falsă dezbatere. Cum e mai corect: „tracţiune spate” sau „propulsie”? Adevărul e că ambele expresii sunt acceptabile, pentru că înseamnă fix acelaşi lucru, fără să depindă de puntea pe care se realizează.

Prima este corectă prin prisma faptului că tracţiunea este o forţă care pune în mişcare maşina indiferent dacă se exercită pe puntea faţă, pe puntea spate sau pe ambele punţi (de unde şi expresia „tracţiune integrală”, iar nu „tracţiune-propulsie”). Apoi, pentru tracţiune ai nevoie de aderenţă, iar sistemele de control al tracţiunii acţionează pe toate roţile, indiferent de punte. Pe scurt, propulsorul maşinii (motorul) trimite cuplul la roţi prin intermediul transmisiei, iar roţile realizează tracţiunea sau propulsia în urma aderenţei cu solul. Înţeles?

Acum, dacă vă convine mai mult să folosiţi „propulsie”, importat printre mecanicii noştri din terminologia tehnică franceză, sunteţi liberi să o faceţi, noi nu suntem pedanţi, numai să n-o mai legaţi automat de puntea spate... pentru că nu are legătură. Dar oricum ar fi, e bine să treceţi în revistă avantajele şi dezavantajele tracţiunii spate.

Tracţiunea spate: avantaje

1. Repartiţia maselor este, în general, mult mai bine echilibrată

Pe lângă faptul că BMW are o repartiţie cu care se laudă mereu: 50/50, acesta este un avantaj demn de luat în seamă la mai toate maşinile cu tracţiune spate. Faptul că avem elemente de transmisie pe puntea spate face ca maşina să aibă un comportament mai degrabă neutru în curbe, fără ca faţa să apese neplăcut în viraje.

2. Plăcerea de a conduce este superioară

Chiar dacă nu eşti un maniac al lucrurilor de la punctul 3, plăcerea de a conduce o maşină cu tracţiune spate este mult superioară, pentru că te simţi mereu împins de la spate atunci când calci maşina pe coadă şi ai un control mult mai bun asupra direcţiei, „uşurată” de intervenţiile motorului. Virajele, în special, cer mai multă atenţie de la şofer, dar îi vor oferi şi bucurii semnificativ mai mari.

3. Derapaje controlate şi burn-out-uri la discreţie

Maniacii drifturilor vor fi la ei acasă într-o astfel de maşină. La fel şi cei cărora le place să transforme anvelopele în fum. Pur şi simplu, dacă eşti un adevărat pasionat de maşini, acesta este sistemul de tracţiune pe care trebuie să-l alegi. Dar trebuie să şi urăşti anvelopele...

4. Motorizări mai puternice, în general

Transmisia cuplului motor la sol se realizează mai bine atunci când ea se efectuează pe puntea spate, fapt care permite montarea unor motorizări mai puternice fără să apară neplăcuta zvâcnire a volanului între mâini.

5. Rază de bracare mai mică

Raza de bracare este de obicei mai mică decât la o maşină cu tracţiune pe puntea faţă. Asta permite viraje mai rapide la viteze mici, în oraş.

Şi la viteze mici...

Tracţiunea spate: dezavantaje

1. Comportament rutier inferior pe asfalt ud sau acoperit cu gheaţă şi zăpadă

O problemă rezolvată în mare parte datorită sistemelor de control al tracţiunii de pe maşinile moderne şi cu anvelope de iarnă bune, dar care rămâne un lucru de luat în seamă atunci când plouă sau când e frig afară.

2. Spate prea uşor, care „fuge” la acceleraţiile bruşte

Dacă nu eşti un fan al derapajelor controlate, atunci nu o să fii foarte fericit când îţi va fugi spatele dacă vei pişca acceleraţia la ieşirea de pe o alee. Lipsa greutăţii motorului de pe puntea care asigură propulsia maşinii va duce la scăparea mai uşor de sub control a direcţiei acesteia. Dacă ţi-e frică să intri în trafic ca mai jos, mai bine nu...

Nu face asta în trafic...

3. Tendinţele supraviratorii

Dacă în cazul tracţiunii faţă avem în general un comportament subviratoriu, care înseamnă că maşina va tinde să meargă mai degrabă în linie dreaptă decât să execute virajul, în cazul tracţiunii spate avem deseori un comportament supraviratoriu, ceea ce înseamnă că maşina va vira mai mult decât i-ai indicat tu prin volan, spatele fiind cel care tinde să iasă de pe traiectorie. De aici poate veni multă plăcere, dar şi consecinţe tragice, dacă nu ştii să contrabrachezi.

4. Loc mai mic pentru pasagerii din spate

La maşinile cu tracţiune spate dar motor poziţionat pe puntea faţă, locul în spate se va reduce din cauza arborelui de transmisie. La cele care au motorul montat median sau în spate, nici nu mai vorbim de locuri pentru pasagerii din spate... dar ăsta e un lucru mai degrabă bun, nu-i aşa?

Dacă nu încap în spate, nu-i pune pe capotă, da?

5. Dai mai mulţi bani pe anvelope

Uzura va fi mai accentuată decât în cazul pneurilor de pe puntea faţă a unei maşini cu tracţiune frontală, dar nu cu foarte mult. Asta în cazul în care nu eşti un maniac al drifturilor, caz în care trebuie să ai şi un buget separat pentru anvelope... La fel stau lucrurile şi cu anvelopele de iarnă - nu-ţi vei permite să mergi cu anvelope de vară, ba nici cu mixte... dacă ţii la maşina ta!

Pe scurt: dacă vrei o maşină cu care să te distrezi, deja ştii ce trebuie să alegi. Dacă nu, mai bine rămâi la tracţiunea faţă. Sau, de ce nu, integrală...

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.