Război în 2014: noul Mercedes-Benz C-Class vs. BMW Seria 3 vs. Audi A4

Autor: Oraan Mărculescu 17 dec. 2013 Dosar & Analize

În epoca modernă, succesul unei maşini se măsoară strict în numărul de unităţi vândute, indiferent de calităţile sau, dimpotrivă, defectele modelului respectiv.

Iar în mediul premium, unde orgoliile sunt uriaşe, rivalitatea dintre Audi A4, BMW Seria 3 şi Mercedes-Benz C-Class este o adevărată locomotivă pentru evoluţia segmentului de clasă medie.

IMAGINE ŞI VECHIME

La Salonul Auto Geneva 2014 vom vedea pe viu cea de-a patra generaţie Mercedes-Benz C-Class, germanii oferindu-ne deja imagini şi informaţii oficiale cu noul C-Class chiar de la finalul lui 2013.

Vorbim de un model complet nou, cu indicativul W205, o evoluţie firească de la W204 al generaţiei produse din 2007 până acum. Aşadar, C-Class este cel mai nou venit pe piaţă.

BMW Seria 3 a fost lansat în 2011, iar Audi A4 este cel mai vechi – actuala generaţie (B8) a fost lansată în 2007, la începutul lui 2013 primind un facelift, deci în 2015 cel mai probabil va apărea urmaşul.

Până atunci, însă, noul Mercedes-Benz C-Class are şansa să recupereze terenul pierdut, pentru că, momentan, C-Class are vânzări mai slabe decât Seria 3 şi A4.

DESIGN ŞI DIMENSIUNI

Noul Mercedes-Benz C-Class vine cu un stil total nou faţă de precedenta generaţie, dar nu inedit. Şi asta deoarece noul C-Class pare pur şi simplu un S-Class intrat la apă, designul cu forme fluide împrumutând foarte multe elemente de la limuzina de lux a momentului.

Faţă de BMW Seria 3 şi Audi A4, noul C-Class se diferenţiază foarte clar, arătând în primul rând mult mai elegant. Pachetul stilistic AMG adaugă un plus de nerv, dar C-Class reuşeşte să-şi păstreze o imagine distinctivă, mai luxoasă decât a celor doi rivali germani.

Interesant, deşi e cel mai nou, C-Class nu e şi cea mai lungă berlină germană premium de clasă medie: având 4,68 metri lungime, C-Class are un plus de doar 6 cm faţă de Seria 3, însă e depăşit uşor de Audi A4, care are 4,7 metri. Evoluţia faţă de precedentul C-Class se cifrează la circa 10 cm, noua generaţie având un gabarit normal pentru segmentul ei.

Ampatamentul noului C-Class a evoluat şi el simţitor: acum este de 2,84 metri, ceea ce înseamnă un plus de 8 cm faţă de precedentul C-Class. Iar, faţă de rivali, e cea mai mare valoare, A4 şi Seria 3 având 2,81 metri. E o diferenţă mică, de numai 3 cm, dar care ar putea reprezenta un mare avantaj pentru locurile din spate.

Interesant, deşi la prima vedere ar putea părea că designerii lui C-Class au făcut concesii în privinţa caracterului practic, cele trei modele au aceeaşi capacitate a portbagajului, de 480 de litri, valoare suficientă pentru un sedan de clasă medie.

INTERIOR ŞI DOTĂRI

Dacă exteriorul noului C-Class face trimitere clară la S-Class, în privinţa interiorului vorbim de o filosofie opusă: planşa de bord a noului C-Class te duce mai degrabă cu gândul la modelul compact A-Class, dar, evident, cu adaptări stilistice care să sublinieze, din nou, eleganţa.

E o diferenţiere clară de stilul din Audi A4, în care cockpit-ul şoferului adună în jurul celui de la volan comenzile şi butoanele, mai multe şi mai îngrămădite decât în C-Class. Şi în BMW Seria 3 comenzile sunt grupate mai mult în jurul şoferului, dar într-un mod mai aerisit decât la Audi şi privilegiind orizontalitatea.

Un punct principal în cazul tuturor modelelor ţine de sistemul infotainment, displayul acestuia fiind plasat în partea superioară în toate trei cazurile. Dimensional vorbind, BMW iese câştigător, cel mai mare display, opţional, al sistemului iDrive având 8,8 inch, în timp ce sistemul COMAND al lui C-Class se mulţumeşte cu maximum 8,4 inch. Adică mult peste ce oferă sistemul MMI al lui A4.

Marea diferenţă apare în modul de utilizare al meniului: dacă în Audi sunt cele mai multe butoane în jurul butonului principal dintre scaune, iar rozeta iDrive din Seria 3 poate primi opţional şi o funcţie de touchpad, cu aplicaţii limitate, în cazul lui C-Class vorbim de un controller gândit de la început ca touchpad, cu feedback la apăsarea cu degetul. Din nou, se observă avantajul ultimului venit, sistemul infotainment de pe C-Class fiind cel mai avansat.

În ce priveşte dotările de confort şi siguranţă, toate cele trei modele oferă o listă impresionantă, atât standard, cât şi opţionale. C-Class se detaşează printr-un head-up display color cu o rezoluţie mai bună, dar şi prin lucruri inedite, preluate de la S-Class: Distronic PLUS cu ”Steering Assist” sau AIR-BALANCE.

Comparaţie între motoare şi preţuri, PE PAGINA URMĂTOARE

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide