STUDIU: Neatenţia la volan nu este cauzată doar de folosirea telefonului

Autor: Iulian Dnistran 11 iul. 2014 Dosar & Analize

De câţiva ani încoace, folosirea telefonului mobil fără handsfree în timpul condusului a devenit o faptă care se pedepseşte cu amendă şi puncte de penalizare. Şi pe bună dreptate, fiindcă atunci când vorbeşti la telefon îţi pierzi o mare parte din concentrarea necesară condusului. Dar ştii cum se spune – un rău nu vine niciodată singur, iar această expresie este dovedită de un nou studiu, realizat de compania de asigurări Allianz şi citat de publicaţia franceză AutoPlus.

Cercetarea a luat în considerare părerile şoferilor din Germania, Austria şi Elveţia şi a concluzionat că nu doar vorbitul la telefon în timpul condusului – cu sau fără handsfree – duce la scăderea atenţiei pentru şofat.

CITEŞTE ŞI: România, codaşă la siguranţa rutieră. Statistici, motive şi posibile rezolvări

Potrivit rezultatelor, 60% dintre cei care au răspuns la întrebări au spus că vorbitul la telefon este principala cauză a neatenţiei la volan, dar, cu toate acestea, 40% dintre ei au recunoscut că folosesc, totuşi, mobilul atunci când conduc. Totodată, 30% dintre ei se încumetă să citească mesajele primite de la prieteni, în vreme ce 20% au recunoscut că reuşesc chiar să trimită mesaje la volan.

Fără centură şi cu telefonul la ureche. MinuNOT

Mai mult, studiul a scos în evidenţă că machiatul la volan creşte riscul de neatenţie cu 40%, în vreme ce un pasager vorbăreţ pe bancheta din spate te face cu 15% mai neatent. De asemenea, ajustarea setărilor la sistemul de navigaţie prin GPS duce, din nou, la o scădere a nivelului de atenţie la volan.

Ca şi cum nu ar fi de ajuns, studiul a dezvăluit că sistemele electronice de asistenţă ajută destul de mult în restabilirea atenţiei şoferului în cazuri delicate, însă cei care caută să-şi cumpere o maşină nouă nu dau destulă importanţă acestor tehnologii gândite pentru a salva vieţi.

Statisticile sunt doar nişte numere plictisitoare. Dar cum ai reacţiona dacă unul dintre acele numere ar fi cel mai bun prieten al tău?

Dacă nişte statistici plictisitoare nu te-au convins, aruncă o privire aici ca să vezi cât de periculos este să trimiţi SMS-uri de la volan.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide