TOP 10: maşini compacte şi medii cu emisii CO2 scăzute

Autor: Oraan Mărculescu 15 dec. 2008 Dosar & Analize

VEZI TOATE ARTICOLELE TOP 10 EMISII CO2 PE SEGMENTE!

Principalul avantaj al câtorva maşini de oraş în obţinerea unor emisii CO2 sub bariera de 110 g/km este gabaritul redus. În cazul maşinilor compacte şi medii, însă, eforturile pentru a obţine un nivel scăzut de emisii CO2 sunt mult mai mari – una dintre soluţiile eficiente actuale este propulsia hibridă, de care beneficiază pe scară largă în acest segment doar Toyota Prius şi Honda Civic, deocamdată.

TOP 10 EMISII CO2 - masini compacte

 

Toyota Prius şi Honda Civic se află deja fiecare la a doua generaţie de modele cu propulsie hibridă (benzină/electric), în timp ce concurenţii europeni sau coreeni le răspund cu motorizări diesel mult mai eficiente decât până acum.

Concernul Ford a reuşit să realizeze un propulsor diesel cu doar 109 g/km emisii CO2, motor care va echipa modelele Ford Focus Econetic şi Volvo C30 DRIVe – bineînţeles, nu doar motorul contribuie la acest nivel scăzut, ci şi alte modificări tehnice.

Se remarcă BMW 118d, laureatul de anul trecut al trofeului "World Green Car", care oferă un foarte bun raport între nivelul scăzut de emisii CO2 şi puterea afişată, mult mai mare decât a oricărui alt model din acest top 10. Grupul VAG are, din nou, trei modele şi în acest top, numai că de data aceasta, faţă de top 10 maşini de oraş în loc de Skoda regăsim Seat. De remarcat şi prezenţa coreenilor, cu Hyundai i30 i-Blue, care a făcut paşi mari în direcţia diminuării nivelului de emisii CO2.

În general, aceste modele depăşesc bariera celor 20.000 euro, confirmând faptul că e destul de costisitor să realizezi motoare eficiente din punct de vedere emisii CO2 – dar există şi unele excepţii, cum ar fi Ford Focus 1,6 TDCi (al cărui preţ ajunge la 15.000 euro cu TVA) sau VW Golf 2,0 TDI DPF 110 CP. Cel mai probabil acestor modele mai accesibile li se vor alătura Renault Megane 3 şi Hyundai i30 în 2009.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide