Top 10 maşini cu cel mai mic consum

Autor: Marius Vișan 19 dec. 2018 Dosar & Analize

Dintre toţi factorii de care trebuie să ţinem cont atunci când achiziţionăm o maşină, costurile de funcţionare ulterioare ar trebui să fie pe primul loc. Din moment ce preţurile la combustibili scad foarte rar, este bine să luăm în calcul cifrele de consum, indiferent dacă maşina este pe benzină sau motorină.

Chiar dacă rezultatele anunţate de producători sunt obţinute în condiţii de laborator, şi pot varia faţă de cele de condus pe şosele, toţi producătorii auto sunt obligaţi să folosească aceleaşi metode în testele lor, asta înseamnă că maşinile pot fi comparate una cu cealaltă.

Britanicii de la carbuyer.co.uk au adunat 10 dintre cele mai economice maşini din punct de vedere al consumului de combustibil. 

Toyota Prius –  3.0 litri mixt

Când spui hibrid, prima maşină care îţi vine în minte este Prius. Asta pentru că a fost prima maşină hibrid din lume produsă la scară largă. Japonezii promit pentru această maşină un consum mixt de doar 3.0 litri la suta de km.

Ford Fiesta – 4.3 litri mixt

Cel mai accesibil Ford Fiesta – 1.0 litri şi 100 CP (versiunea de echipare Trend) are un consum mixt de 4.3 litri la suta de km. Motorul EcoBoost este oferit în versiuni de 100 CP, 125 CP şi 140 CP şi se găseşte, în acest moment, pe una din fiecare cinci maşini noi vândute de Ford în Europa, procentul fiind şi mai bun în cazul lui Fiesta: două din cinci maşini. Motrul Ford 1.0 EcoBoost produs, din 2012, în fabrica din Craiova, a fost desemnat pentru şase ani la rând “Cel mai bun motor sub un litru” în cadrul competiţiei ”Motorul Internaţional al Anului”.

Volkswagen Polo – 5.0 litri mixt 

Un Volkswagen Polo cu motor de 1.0 litri şi 60 CP, versiunea de echipare Trendline, are un consum mic, cu o medie de 5.0 litri la suta de km. Polo este în continuare o alegere foarte bună în segmentul hatchback-urilor subcompacte. E matur, economic şi echilibrat, iar aceste două calităţi l-au propulsat în topul preferinţelor clienţilor europeni vreme de aproape 40 de ani.

Dacia Sandero –  5.0 litri mixt

Sandero e imbatabil la doua capitole: preţ de achiziţie redus şi consum mic. O Dacia Sandero cu motor 0.9 litri TCe cu 90 de CP are un consum mixt de 5.0 litri la suta de km. La interior materialele sunt destul de ieftine şi rigide însă te obişnuieşti repede cu ele şi, per ansamblu, compensează cu faptul că treci rar pe la benzinărie. 

Hyundai Ioniq Hybrid – 3.4 litri mixt

Unii spun că Hyundai a fost inspirat de Toyota Prius, însă adevărul este că succesul modelului construit de Toyota a fost greu de ignorat de competitori. Silueta lui Ioniq este eficientă din punct de vedere aerodinamic şi contribuie la reducerea efortului necesar pentru a împinge acest hatchback de familie pe şosea, astfel încât motorul său pe benzină şi motorul electric nu vor fi suprasolicitate. Consumul mixt anunţat de producător pentru versiunea cu 1.6 litri şi 141 CP este de 3.4 litri la suta de km, fiind unul dintre cele mai mici din topul nostru. 

Renault Kadjar – 5.6 litri mixt

Renault Kadjar cu motor 1.2 litri TCe şi 130 CP este un suv spaţios şi practic, cu dotări de confort care îi poate satisfice şi şoferii mai pretenţioşi. Motorizarea este puternică, transmisia EDC schimbă lin, iar sistemul Extended Grip vine să suplinească o parte din funcţionalitatea unui sistem de tracţiune integrală. Consumul oficial anunţat de producător este de 5.6 litri la suta de km. 

Kia Niro – 3.8 litri mixt

Deşi Kia Niro este un hibrid, nu este destul de eficient ca şi consum de combustibil ca Toyota Prius, acesta din urmă având un consum mixt de 3.8 litri la suta de km. Cu toate acestea, Kia Niro are preţuri atractive dacă ne gândim la nivelul ridicat de echipamente standard. Designul lui Niro are caracteristici de SUV, incluzând o linie de acoperiş mare pentru o mulţime de spaţiu pentru toţi ocupanţii. Deşi nu se compară cu Prius, economia de combustibil a lui Niro este încă foarte impresionantă. 

MINI –  4.9 litri mixt

MINI One cu motor 1.2 litri şi 102 CP are un consum mixt de 4.9 litri la suta de km. MINI vine burduşit de gadgeturi de comunicaţie, are un aer mai modern atât la interior cât şi la exterior, e puţin mai clasic şi mai puţin îndrăzneţ în privinţa designului indicatoarelor de pe bord, dar e şi mai util şi mai uşor de folosit ca maşină de zi-cu-zi.

Skoda Superb – 5.3 litri mixt

E o maşină foarte spaţioasă şi confortabilă, chiar dacă puţin cam plictisitoare ca desing interior. Chiar dacă consumul este de 5.3 litri la suta de km pentru motorul  1.4 TSI de 125 CP, rămâne, însă, problema preţului. Skoda Superb este în continuare cel mai scump model al producătorului ceh, ceea ce i-ar putea face pe unii clienţi potenţiali să opteze pentru un Volkswagen Passat la mâna a doua. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide