TOP 5: dueluri concepte la Geneva 2009

Autor: Cosmin Iordache 13 mart. 2009 Dosar & Analize

Nu este un versus strict între cele două concepte de la Geneva 2009, ci mai degrabă între intenţiile fiecărui producător, cei de la Dacia fiind probabil invidioşi pe succesul vechiului Tucson atunci când şi-au făcut cunoscute intenţiilr pentru un model Dacia SUV accesibil.

De asemenea, se poate observa că prototipul Hyundai este mai aproape de intrarea în producţia de serie, în timp ce la Dacia planurile sunt încă incerte, deci mai degrabă cele două relevă un punct de incidenţă în planurile viitoare ale companiilor

Să vedem, însă, ce asemănări sunt între cele două.

Ambele au dimensiuni compacte: Hyundai iXonic se apropie de dimensiunile unui Ford Focus, în timp ce Dacia este cu vreo 10 cm mai scurt, dar pot fi încadrate în aceeaşi oală. Ambele au jante pe 21 de inchi, care cu siguranţă nu se vor regăsi pe modelele de serie, şi ambele au motoare diesel de capacitate mică, economice şi ecologice.

Hyundai va folosi un motor de 1.6 litri GDI, în timp ce Dacia Duster avea sub capotă propulsorul binecunoscut 1.5 dCi.

La capitolul deosebiri, putem vorbi de design, influenţat însă de etapa de dezvoltare în care se alfă fiecare concept. Hyundai iXonic are o linie foarte apropiată de un model de serie, dar destul de convenţională, în timp ce conceptul românesc are un design ce l-ar face mândru până chiar şi pe Chris Bangle. Totuşi, este penalizat la originalitate, prin existenţa uşilor laterale, similare cu cele ale lui MINI Clubman, în timp ce la Hyundai uşile se deschid şi se închid în stilul consacrat.

Şi modalitatea de numire reprezintă o antiteză între cele două, Dacia readucând o denumire veche în actualitate, iar Hyundai va suprima vechea denumire cu una formată din litere şi cifre, cel mai probabil ix35.

Rămâne de văzut ce anume va prelua Dacia de la Duster pe viitoarele modele, pentru că sigur nu va ajunge în producţia de serie sub această formă, iar la Hyundai, dacă decupăm detaliile pretenţioase sau jantele pe 21 de inchi, avem aproape modelul de serie.

Pagini: 1 2 3 4 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide