UE vrea maşini silenţioase, dar obligă electricele să fie mai zgomotoase

Autor: Andrei Ştirbu 05 mai 2014 Dosar & Analize
UE vrea maşini silenţioase, dar obligă electricele să fie mai zgomotoase

Parlamentul European doreşte să reducă nivelul de zgomot în oraşe, propunându-şi să coboare cu până la patru decibeli zgomotul făcut de autovehiculele noi. Acest demers se va desfăşura în trei etape, prima debutând în iulie 2016 şi având ca cerinţă reducerea nivelului de zgomot în cazul maşinilor nou construite – ne referim la noi generaţii, nu la maşini deja aflate în producţie.  

Etapele a doua şi a treia vor urma în 2020 şi 2024 şi vor avea ca scop a doua scădere a pragului minim de zgomot. Iar producătorii vor fi nevoiţi să folosească sistemul de etichetare al nivelurilor de zgomot, pe care autorităţile le vor pune în vigoare. Ca o simplă comparaţie, gândeşte-te la frigiderele care au abţibild cu „Clasa A+++” sau la anvelopele care sunt catalogate în clasă de eficienţă. 

Odată îndeplinită cea de a treia etapă, nivelul de zgomot produs de maşini va fi redus cu 25% – limita de 74 de decibeli fiind setată în final la 68 de decibeli, pentru maşinile de pasageri. În cazul autobuzelor şi al camioanelor, pragul minim va scădea cu trei decibeli.

Nu putem decât să ne imaginăm oraşe futuriste, liniştite, cu maşini electrice zumzăind timid de colo-colo. Doar că nu va fi fezabil, pentru că acelaşi Parlament European a aprobat o lege care îi obligă pe producătorii de maşini electrice să-şi echipeze maşinile cu Acoustic Vehicle Alerting System, adică un sintetizator de sunet care va face maşinile mai uşor de reperat auditiv de către pietoni; adică mai zgomotoase. 

Până atunci noi încercăm să găsim o propunere de sunet sintetizat pentru maşinile electrice. Iar propunerea noastră este deţinătoarea fundului din imaginea de mai sus, Pagani Huayra. Chiar dacă nu ar fi la fel de gălăgios ca în cazul maşinii originale, ne-ar plăcea ca oricare maşină electrică să murmure aşa. 

Clip de exemplificare

Acum e rândul tău să ne spui care este sunetul pe care maşinile electrice ar trebui să-l aibă. Unul de care să fii sigur că nu te-ai putea sătura niciodată, evident. 

sursa: autoexpress

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide