Nissan LEAF, prima maşină electrică în Raliul Mongoliei. 16.000 de km parcurşi în modul electric - GALERIE FOTO

8 săptămâni şi 16.000 de km parcurşi în modul electric cu Nissan LEAF

Nissan LEAF, prima maşină electrică în Raliul Mongoliei. 16.000 de km parcurşi în modul electric - GALERIE FOTO Nissan LEAF, prima maşină electrică în Raliul Mongoliei. 16.000 de km parcurşi în modul electric - GALERIE FOTO

Raliul Mongoliei este o călătorie de 16.000 de km care pleacă de la o simplă premisă: folosind o maşină standard fără ajutor din partea unui echipaj, trebuie să parcurgi drumul din Europa până în Mongolia. 

Chris Ramsey decis să facă această cursă la bordul unui Nissan LEAF. El a început cursa pe 16 iulie 2017 şi a marcat un eveniment important pentru Raliul Mongoliei, fiind primul participant cu o maşină electrică. 

În cei 16.000 de km, Chris a parcurs diverse drumuri, de la drumuri cunoscute prin Franţa sau Germania la altele mai complicate prin Georgia şi Azerbaidjan. A trecut prin munţi şi prin deşerturi pentru ca, în final, să ajungă în Mongolia.

„Am folosit un Nissan LEAF Acenta de 30kWh care nu fost modificat în faţă. În schimb, bancheta din spate a fost scoasă pentru a câştiga mai mult spaţiu şi a reduce din greutate. În plus, pentru terenurile mai dificile am avut cauciucuri Speedline SL2 Marmora şi Maxsport RB3”, a declarat Chris.

În Europa sunt destule staţii de încărcare electrice, dar acest lucru s-a schimbat în ţări precum Georgia sau Kazahstan. „Infrastructura este limitată în aceste ţări, dar pentru că este o aventură şi nu o cursă, am avut timp să oprim la hoteluri sau camping-uri pentru a încărca bateria maşinii. Am trecut prin 13 ţări şi am încărcat bateria maşinii de 111 ori”, a confirmat Chris.

Călătoria a durat aproximativ 8 săptămâni; cursa s-a terminat pe 9 septembrie 2017. Copilotul lui Chris a fost soţia lui, Julie, care era la prima ei aventură cu o maşină electrică. „Am vrut să demontăm miturile din jurul maşinilor electrice, că nu sunt distractive şi nu pot fi conduse pe distanţe lungi sau pe drumuri dificile.”

„Ne-am oprit la fiecare 140 de km pentru a alimenta şi de fiecare dată cunoşteam oameni deosebiţi cu poveşti fantastice. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sponsorii pe care i-am avut, fără restaurantele, dealerii Nissan şi oamenii care ne-au lăsat să încărcăm bateria maşinii”, povesteşte Chris.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.