Oslo va deveni oraşul cu cele mai multe taxiuri electrice. Pentru ele se va instala încărcare wireless

Autor: Marius Vișan 21 mart. 2019 Mașini electrice
Oslo va deveni oraşul cu cele mai multe taxiuri electrice. Pentru ele se va instala încărcare wireless

Capitala Norvegiei, Oslo, va deveni primul oraş din lume care va instala sisteme de încărcare wireless pentru taxiuri electrice, sperând să facă reîncărcarea mai rapidă pentru taxiurile care nu poluează.

Proiectul va folosi tehnologia prin inducţie, cu plăci de încărcare instalate pe şosea, urmând ca taxiurile să fie dotate cu receptoare.

Începând cu anul 2023, toate taxiurile din Oslo vor trebui aibă zero emisii, iar Norvegia doreşte ca toate autoturismele noi să fie cu emisii zero până în 2025. Printre alte naţiuni, Marea Britanie şi Franţa au obiective similare pentru anul 2040.

Cel mai mare obstacol pentru electrificarea taxiurilor a fost până în prezent infrastructura, deoarece durează prea mult timp până ca taxiurile să găsească o staţie disponibilă.

Inducţia este mai eficientă din punct de vedere energetic şi permite încărcarea taxiurilor în timp ce se află în cozi care se mişcă lent.

Cu doar cinci milioane de oameni, Norvegia a cumpărat 46.143 de maşini electrice noi în 2018, ceea ce a făcut ca aceasta să fie cea mai mare piaţă din Europa, faţă de Germania cu 36,216 şi Franţa cu 31,095.

Sursă: Reuters

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide