Volkswagen testează vehicule autonome pe străzile Germaniei

Maşinile autonome ale Volkswagen ies pe străzile germane pentru a fi testate

Volkswagen testează vehicule autonome pe străzile Germaniei Volkswagen testează vehicule autonome pe străzile Germaniei

Volkswagen (VW) a început testarea a cinci versiuni, electrice şi extrem de automatizate, ale modelului Golf, pe străzile oraşului Hamburg, informează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Vehiculele, echipate cu dispozitive de siguranţă, lasere, radare şi scanere, vor naviga pe o rază de 3 kilometri în oraşul german, care construieşte, de asemenea, un nou teren complet de testare, cu semafoare inteligente.

„Pentru a face şofatul să devină mai sigur şi mai confortabil în viitor, nu este suficient doar ca vehiculele să devină autonome şi mai inteligente - oraşele trebuie să ofere, de asemenea, un ecosistem digital care să permită acest lucru” a declarat Axel Heinrich, şeful departamentului de cercetare al VW.

Efortul companiei VW face parte dintr-o serie manifestată în cadrul industriei auto, pentru a ţine pasul cu Waymo, unitatea de conducere autonomă a companiei Google, care este văzută ca lider pentru viitoarele robo-taxiuri. Pentru a avansa şi pentru a economisi costuri, companiile fac şi alianţe, cum este ideea asocierii BMW cu Daimler în privinţa autovehiculele autonome. În timp ce majoritatea companiilor urmăresc să producă maşini care, în cele din urmă, nu vor mai necesita implicarea şoferului, există şi cazuri, precum cel al producătorului francez PSA Group, în care firmele decid să renunţe la aceste planuri, din considerente financiare.

Vehiculele autonome sunt clasificate pe o scară de la unu la cinci, de la autoturisme fără sisteme de asistenţă la vehicule care pot merge fără şofer. BMW a început testarea vehiculelor de nivel 4, catalogate drept extrem de automatizate - la fel ca modelul Golf al VW- în München, începând din 2017.

Sursă: Ziarul Financiar

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.