Dacia la Geneva 2009 – secretomanie nejustificată

Autor: Oraan Mărculescu 19 feb. 2009 Opinii
Dacia la Geneva 2009 – secretomanie nejustificată

Vom fi martorii premierei mondiale pentru Dacia SUV la Salonul Auto Geneva 2009? Sunt şanse destul de mari, deşi, din nou, oficial nu există nici o confirmare.

De aproape doi ani de zile, promotor.ro ţine pulsul acestui subiect şi ne-am legat de orice informaţie, aşa încât acum nu am nimic nou de spus (deşi, la un moment dat, mă temeam că Dacia SUV ar putea fi o victimă a crizei economice).

Ştim că Dacia SUV nu va fi derivat din Renault Koleos – deşi împărţirea platformei tehnice cu Samsung QMX ar fi putut însemna costuri relativ scăzute pentru Dacia SUV. Ştim că Dacia SUV nu va fi un Nissan Qashqai cu siglă Dacia, dar tehnica lui Qashqai s-ar putea regăsi sub caroseria maşinii româneşti.

Ştim că Dacia SUV nu este omologul Dacia al lui Renault Sandero Stepway, care, până la urmă, se pare că va fi adus şi pe piaţa europeană, ca Dacia Sandero Cross. Dacă ne gândim că acest peudo-crossover a fost zărit în teste prin Argeş, există foarte mari şanse ca Sandero Cross să fie una dintre noutăţile standului Dacia la Geneva 2009. Nu una mare, dar suficientă pentru a atrage atenţia.

Oare este posibil să vedem un concept care prefigurează Dacia SUV la Geneva 2009? În condiţiile actuale, nu cred că este cazul – toată lumea aşteaptă apariţia maşinii, terenul fiind, practic, pregătit pentru un nou succes de piaţă. Fiind vorba despre o maşină ieftină, cu siguranţă va avea un caracter pragmatic – deci nu un design inedit, precum Skoda Yeti sau Hyundai ix35, nici un interior foarte atractiv estetic.

Aşa încât investiţia într-un showcar se justifică doar prin prisma obţinerii feedbackului de la presă şi vizitatorii salonului. Deci un asemenea concept ar trebui să fie 90% apropiat de maşina de serie.

Într-adevăr, suntem curioşi cum va arăta Dacia SUV, dar mult mai important este cât va costa. Asta da enigmă, demnă de Sherlock Holmes. Estimarea mea este că maşina nu are cum să fie mai ieftină de 10.000 euro, într-o versiune de bază cu tracţiune doar faţă şi motor de 1,6 litri benzină.

Altceva interesant ce ne mai poate aduce Dacia la Geneva 2009?

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide