Rolls-Royce 102EX EV la Geneva 2011

Autor: Andrei Nan 01 mart. 2011 Concepte auto

Utilizând şasiul din aluminiu şi caroseria limuzinei Phantom,
inginerii de la Rolls-Royce au montat două motoare electrice de 197
CP fiecare şi un „pachet” de baterii, rezultatul fiind conceptul
Rolls-Royce 102EX EV. „Pachetul” de baterii este format din 4, 8,
10, 36 şi 38 de celule dispuse astfel încât să imite forma
motorului şi a transmisiei convenţionale.

Cu o putere totală de 394 CP şi un cuplu de 800 Nm, conform
estimărilor oficialilor, Rolls-Royce 102EX EV are o autonomie de
200 km, în condiţiile unui sprint de la 0 la 100 km/h sub 8
secunde, şi o viteză maximă limitată electronic la valoarea de 160
km/h.

Rolls-Royce 102EX EV este un concept studiu, gândit şi dezvoltat
pentru a „aduna” impresiile şi reacţiile publicului cu privire la o
maşină de lux cu propulsie electrică. Însă, rămâne cert că
Rolls-Royce este primul constructor de lux care propune un concept
electric.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide