De ce este vital să ţii distanţa corectă faţă de maşina care te precede. VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 07 mai 2015 Accidente
De ce este vital să ţii distanţa corectă faţă de maşina care te precede. VIDEO

Regula de două secunde, aplicată ca la carte, îţi poate salva viaţa. Exemplificată cu un clip video cât se poate de grăitor – dacă cel care filma ar fi fost mai aproape faţă de maşina care-l preceda, azi ar fi fost un om mort. Aşa, chiar dacă reacţia sa a fost întârziată, de aproape o secundă după ce maşina din faţă a efectuat manevra de evitare, a scăpat cu viaţă.

Regula de două secunde spune, vă reamintim: păstrează o distanţă suficientă faţă de maşina care te precede, astfel încât să treacă minim două secunde între momentul în care acesta trece de un reper şi momentul în care treci şi tu de acel reper. Pe măsură ce viteza creşte, şi distanţa faţă de maşina din faţă creşte. Astfel ai vizibilitate mai bună, dar vei fi în stare şi să reacţionezi la timp în caz de neprevăzut – durează cel puţin 0.5 secunde până când reacţionezi, din momentul în care ai văzut pericolul de accident! Cum ar fi momentul în care un dement se angajează în depăşire de-a dreptul criminal, iar tu te trezeşti cu el în faţă.

De dat mai departe la prieteni, poate le salvează viaţa cândva:

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide