Tradiţii periculoase în trafic. Azi, procesiunile funerare. VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 25 apr. 2013 Accidente
Tradiţii periculoase în trafic. Azi, procesiunile funerare. VIDEO

Mai pe scurt, în Tennessee se obişnuieşte ca maşinile care trec pe lângă o procesiune funerară să se oprească şi să tragă pe dreapta, în semn de respect pentru mort. Veţi remarca în clipul de mai jos cum un membru al procesiunii chiar intră agresiv pe contrasens pentru a forţa maşinile să oprească. Ei bine, o maşină opreşte în cele din urmă. Chiar în mijlocul drumului, lângă procesiunea funerară.

Mă rog, nu chiar toată lumea e atentă, aşa cum urma să remarce şi motociclistul care a filmat toată tărăşenia. Marele lui noroc? A oprit exact ca la carte – pe marginea drumului, în afara carosabilului. Căci un alt şofer n-a fost deloc atent…

Cât de trist şi de ironic ar fi fost ca procesiunea funerară (decedatul pierise într-un accident de circulaţie) să ducă la moartea altor oameni?

Cum vi se par aceste tradiţii? În zona voastră ce se obişnuieşte să se facă la trecerea unei astfel de procesiuni? Vi se pare normal ca în oraşe să fie blocate intersecţii întregi pentru a trece cortegiul? Sau suntem noi prea nerăbdători şi insensibili?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide