Aţi vrea ca viitorul Bugatti să fie acest 12.4 Atlantique?

Autor: Oraan Mărculescu 19 feb. 2014 Concepte auto

Maşina de faţă este creaţia virtuală a designerului italian Alan Guerzoni, îndrăgostit, se pare, iremediabil de celebrul Bugatti Atlantique din anii ’30. Căruia îi dedică această creaţie, botezată Bugatti 12.4 Atlantique.

Reintepretarea în stil neo-retro ar merita să figureze într-un nou film cu personajul Cruela de Vil, Bugatti 12.4 Atlantique arătând extravagant, dar, în acelaşi timp, amintind foarte bine de modelul originar, în principal prin partea din spate ”prelinsă”.

Conform autorului, maşina ar trebui să aibă dimensiuni foarte generoase (lungime de aproape 5 metri şi lăţime de peste 2 metri), iar masa totală nu ar depăşi 1,5 tone datorită utilizării fibrei de carbon pentru şasiu şi caroserie.

Sistemul de propulsie imaginat este hibrid: un V12 biturbo de 650 CP cuplat la un motor electric de 200 CP şi-ar transmite puterea totală tuturor celor patru roţi, iar demarajul maşinii s-ar cifra la numai 3,2 secunde pentru prima sută de kilometri la oră.

Şi, pentru că Veyron are şi o versiune Grand Sport, Alan Guerzoni a imaginat recent o variantă decapotabilă pentru Bugatti 12.4 Atlantique, denumită tot Grand Sport. Şi care vine cu un sistem de decapotare original – vezi video:

Ca idee, pentru realizarea maşinii din imaginile de faţă au fost folosite programele 3D Max, V-Ray şi Photoshop. Iar finalizarea proiectului a durat aproape 10 ani (deoarece a fost făcut în timpul liber). Deci, înainte de a critica sau aprecia imaginile, luaţi în considerare şi efortul pe care l-a necesitat crearea lui Bugatti 12.4 Atlantique.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide