Lamborghini Indomable - 2.000 CP, dar fără sigla Lamborghini...

Un Lamborghini de 2.000 CP sună extraordinar, nu-i aşa? Dar un Lamborghini care nu e Lamborghini nu prea are sens, parcă. Iată, de fapt, ce explicaţie ascunde Lamborghini Indomable.

Lamborghini Indomable este creaţia a doi designeri participanţi la Masters Program Lamborghini, Daniel Chinchilla şi Alberto Fernandez. O creaţie apreciată de cei de la Lamborghini şi care chiar are şansa de a deveni realitate. Cu diferenţa majoră că... nu va fi Lamborghini.

Şi asta deoarece proiectul le-a atras atenţia americanilor de la mica firmă 215 Racing, care au achiziţionat drepturile de utilizare a designului lui Lamborghini Indomable, pentru a crea prima lor maşină exotică: Mostro di Potenza SF22. Un bolid care va fi construit în doar 50 de exemplare.

Denumirea "Mostro di Potenza" urmează să aibă deplină acoperire în fapte, deoarece "monstrul de putere" va fi echipat cu un propulsor V8 twin-turbo de 9,4 litri şi o putere maximă de, atenţie, 2.000 CP şi 2.700 Nm! Cu alte cuvinte, noua maşină îşi propune să spulbere supremaţia lui Bugatti Veyron - chiar şeful micii firme declară că "vremea lui Veyron a trecut, au deţinut timp de 10 ani recordul de viteză pentru o maşină de serie, le-a ajuns!".

Din reţeta tehnică vor mai face parte ingrediente precum şasiu din fibră de carbon şi caroserie din kevlar (masa totală fiind de circa 1,36 tone), transmisie secvenţială cu 6 trepte, roţi de 235/35 ZR 20 pe faţă, respectiv 305/30 ZR 20 pe spate, sau discuri de frână cu diametrul de 14", cu 6 pistonaşe. Adică ar trebui să ne aşteptăm la performanţe de genul 2,5 secunde până la 100 km/h sau o viteză maximă de 426 km/h.

Totuşi, designul maşinii a trebuit modificat subtil, pentru a nu fi confundat cu un model Lamborghini, dar şi pentru a corespunde cerinţelor tehnice ale lui Mostro di Potenza SF22. Producţia urmează să demareze în 2012, iar avansul pentru un astfel de bolid este modic: doar 1.000 USD. În condiţiile în care preţul final va fi de circa 950.000 USD - adică mai puţin de jumătate faţă de un Lamborghini Sesto Elemento!

Mostro di Potenza SF22 - monstrul de 2000 CP de pe tare.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.