Mazda Kazamai Concept

Autor: Andrei Nan 26 aug. 2008 Concepte auto

Update 26.07.2008

Mazda Kazamai Concept - exemplu de aerodinamicaConceptul are o lungime de 4,52 m şi o lăţime de 1,93 m, fiind cu puţin mai mare decât actuala Mazda3. Înălţimea de doar 1,5 m şi linia joasă a acoperişului îi conferă un aspect sportiv. Capota este mai joasă în centru decât pe laterale, fapt ce scoate în evidenţă pasajele roţilor ce adăpostesc anvelope de 22 de inchi. Modelul este foarte aerodinamic, graţie liniilor laterale ale caroseriei şi grilelor de aer, ale căror dimensiuni au fost reduse la maximum. Kazamai poate acomoda până la 4 pasageri, care vor beneficia de confortul şi funcţionalitatea unui SUV.

Mazda a proiectat Kazamai astfel încât acesta să aibă un consum de combustibil redus şi un nivel de emisii de CO2 scăzut. Două dintre obiective au fost ca acest concept să fie cu 10% mai aerodinamic şi cu 100 de kilograme mai uşor decât alte modele din aceeaşi clasă. Au fost, de asemenea, folosite materiale foarte uşoare şi noi tehnologii de procesare şi de îmbinare a componentelor, iar capota, şasiul şi blocul motor au fost realizate din aluminiu sau aliaje care conţin aluminiu.

În ceea ce priveşte grupul moto-propulsor, Mazda Kazamai este echipat cu motorul de nouă generaţie de 2 litri DISI (injecţie directă cu aprindere prin scânteie), aflat în plin proces de evoluţie şi cu o cutie de viteze automată cu şase trepte. Se estimează că noul motor, în combinaţie cu elementele aerodinamice şi foarte uşoare, ar putea avea un consum şi un nivel de emisii reduse cu aproximativ 30% faţă de actuala motorizare de 2l pe benzină.

Modelul beneficiază de o caroserie specială, bazată pe o structură uşoară şi foarte rezistentă la impact. În lista de dotări de siguranţă activă ale Mazda Kazamai se regăsesc elemente precum sistemul de control al stabilităţii (DSC) şi un sistem de monitorizare a unghiurilor “moarte” pentru asistenţa la schimbarea direcţiei de deplasare.

+++++++++

Update 15.07.2008

Mazda Kazamai Concept va fi echipat cu un propulsor care va beneficia de viitorul sistem de injecţie directă, iar transmisia integrală va fi compusă din cele mai noi sisteme. Pe lângă design-ul dinamic, jantele din aliaj uşor de 22", contribuie din plin la imaginea sportivă dată conceptului.

++++++++++

"Crosswinds" – vânturi laterale, este tema design-ului noului concept Mazda care va fi prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Moscova din luna august. Conceptul continuă linia de design dată de conceptele Nagare, Ryuga, Hakaze, Taiki şi Furai.

Din păcate, constructorul nu dezvăluie nici măcar numele acestui concept, toate informaţiile legate de acesta vor fi făcute publice în cadrul conferinţei de presă premergătoare lansării, în data de 26 august. Mazda specifică doar faptul că acest concept este destinat celor tineri cu un puternic simţ life-style.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide