Mitsubishi PX-MiEV

Autor: Adrian Mihălţianu 22 oct. 2009 Concepte auto


Segmentul crossover-elor „plug in” nu a prea fost explorat până
acum de constructorii de automobile, majoritatea experimentând pe
clasa mică. Unul dintre modelele pionere se anunţă însă Mitsubishi
PX-MiEV, un concept care aduce puţin cu Mitsubishi
Outlander, dar care este pus în mişcare în principal de energia
electrică
. Sistemul nu se debarasează complet de arderea
internă având un motor de 1.6 litri pe benzină, care contribuie ca
şi generator pentru încărcarea bateriilor şi ca mijloc de propulsie
pentru roţile de pe puntea faţă.

De fapt acest model este un hibrid 3 in 1.
Poate rula doar pe energie electrică provenită în prealabil de la
bateriile încărcate de la priză, la viteză mică. Apoi când nivelul
de încărcare a bateriilor scade sub un anumit prag, acest model
devine un hibrid în serie, întrând în funcţiune motorul termic
pentru încărcarea bateriilor, care transmit mai departe energia la
motorul electric. În final, la viteze mari, acest model se comportă
ca un hibrid în paralel, rolul principal este preluat de motorul
electric care acţionează pe puntea faţă, iar la nevoie intervine şi
unitatea electrică pe puntea din spate. Dirijorul care dă tonul se
numeşte MiEV Operating System, un creier electronic care calculează
care este cel mai bun mod de rulare.

În
acest fel se obţine un consum mediu în jur de 2 litri la
sută,
spun cei de la Mitsubishi. Este remarcabil pentru că
acest concept are un sistem foarte complex de diferenţiale care
transmit cuplul de pe o roată pe altă pentru a specula cea mai bună
aderenţă. Pe lângă benzină acest model are însă nevoie şi de
electricitate, care poate fi obţinută de la o priză de 100V
sau 200V sau de la staţii electrice speciale
. Exclusiv pe
energie electrică acest model poate rula în jur de 50 km, ceea ce
ne ridică integrală în ce condiţii a fost emis acel consum mediu de
2 litri la 100 km parcurşi.

Fiind un concept abundă în tehnologii inovatoare, dar cea care
ne-a atras cel mai mult atenţia este o camera care
urmăreşte în pemanenţă mişcările şoferului şi în caz de semne de
oboseală îl avertizează prin intermediul semnalelor sonore şi
tactile
. Acest model a fost prezentat la Tokyo, o dată cu
el fiind lansat şi Mitsubishi I-MIEV Cargo, a doua parte a clipului
fiindu-i dedicată

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide