Toyota FT-HS – concept

Autor: Oraan Mărculescu 08 ian. 2007 Concepte auto

Toyota Supra a fost sportiva high-tech a anilor ’90 care viza, fără menajamente, clienţii miticului 911, deşi oficialii Porsche au declarat că nu s-au simţit niciodată în pericol. Poate că, dacă Supra nu ar fi intrat într-o pauză curios de lungă, altfel ar fi stat lucrurile printre sportivele din această categorie.

Acum, Toyota reîncearcă intrarea în acest club, iar FT-HS ne face să credem că japonezii nu intenţionează să bată frumos la uşă, ci vor chiar să o dărâme. Bun, poate că am exagerat puţin cu metafora, dar să propui o supersportivă cu motorizare hibridă cam clatină unele mentalităţi. Iar Toyota este deja un specialist binecunoscut al propulsiei hibride, aplicată pe scară largă.

Cei mai critici vor râde, gândindu-se probabil la o versiune coupe a lui Prius. Da, asta chiar ar fi comic, dar aspectul lui FT-HS îi va face să le îngheţe zâmbetul. Nu putem defini exact primele impresii, dar acest concept Toyota te pune câteva minute bune pe gânduri. Mai ales dacă ne gândim că există şanse foarte mari ca varianta de serie să nu se diferenţieze prea mult stilistic. Dacă mai luăm în calcul şi conceptul Lexus LF-A, practic un fel de frate al lui FT-HS, ne dăm seama că cei de la Toyota chiar nu glumesc.

FT-HS este un fel de coupe targa, al cărui sistem de „decapotare” este simplu şi, totuşi, original: plafonul se retrage peste lunetă şi coboară, împreună cu aceasta, peste locurile din spate (pentru că vorbim, totuşi, de un coupe cu 2+2 locuri). Foarte rapid şi într-un stil de balerină – pe modelul de serie, acest sistem ar face deliciul amatorilor de gadgeturi. Ne rugăm la orice zeu al maşinilor ca acest lucru să se întâmple în realitate.

Caroseria albă scoate în evidenţă suprafaţa vitrată, ca o carlingă, linia plafonului coborând abrupt spre spate. Japonezilor le place să denumească orice, aşa încât designul se supune celor două curente, Vibrant Clarity şi J-Factor (acesta fiind legat de acceptarea liniilor şi culturii de inspiraţie niponă pe plan global – sau, pe scurt, bla-bla artistic). Date fiind dimensiunile compacte ale maşinii (cu o lungime de 4,32 m şi lăţimea de 1,86 m, intră în categoria Porsche Cayman sau Nissan 350Z), jantele de 21”, din fibră de carbon, fac din FT-HS un prădător extrem de agresiv şi, totodată, aerodinamic.

Contrar curentului actual, cu spoilere decupate de fante largi, FT-HS are o parte frontală foarte curată, gura de admisie aducând cu litera „T” stilizată. De fapt, forma botului şi integrarea farurilor sunt total diferite de orice altceva la ora actuală. Nici stopurile nu fac excepţie, fiind integrate într-un fel de baghetă, pe toată lungimea spatelui, sub ele găsindu-şi loc nişte fante discrete, continuate abrupt într-un difuzor. Iar comentarii stilistice despre aspectul exterior ar mai putea continua.

Cel care va pătrunde în interiorul automobilului va fi luat pe nepregătite, pentru că acesta este şi mai neverosimil decât exteriorul. Volanul pare că pluteşte, senzaţie datorată braţului central de care este prins, iar obişnuitul tablou de bord lipseşte. De fapt, el este prezent, dar sub forma unui display prelins în spatele volanului. Şoferul mai are la dispoziţie doar maneta futuristă a schimbătorului de viteze, orice alte butoane sau comutatoare fiind invizibile. Practic, acestea există sub forma unor iconiţe pe un touch-screen din faţa manetei schimbătorului.

Scaunele sunt total diferite de cele obişnuit, fie ele de curse. Pe lângă faptul că sunt dotate cu centuri în patru puncte, au o formă ergonomică intens gândită, şezutul continuându-se pe tunelul central. De fapt, trebuie un exerciţiu serios de imaginaţie pentru a descrie situaţia de la bordul lui FT-HS. Punem pariu că nici designerii nu mai ştiu exact ce aveau în cap în momentul în care şi-au trasnpus ideile în realitate.

În schimb, inginerii au apelat la soluţii deja cunoscute. Adică au împrumutat sistemul de propulsie hibridă de pe Lexus GS 450h (format dintr-un V6 de 3,5 litri şi un motor electric), pe care l-au stors de 400 CP, transmişi punţii spate. Teoretic, demarajul până la 100 km/h se poate realiza în patru secunde. 4 secunde! Se aude, acolo, în Olimpul maşinilor supersport?

Mai multe despre capacităţile şi performanţele tehnice nu s-au dat publicităţii, FT-HS rămânând în primul rând un exerciţiu de design frapant, care aduce în actualitate ideea maşinii supersport cu propulsie hibridă. Cam aşa răspund japonezii întrebării „Cum ar trebui să fie o maşină sport a secolului XI?”. Doamne ajută ca răspunsul palpabil şi pe care îl vom putea cumpăra să aibă cât mai multe din acest concept.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide