Volvo XC70 Surf Rescue Concept

Autor: Alexandru Banu acum 12 ani Concepte auto

Pentru noi ar putea părea ciudat acest model, acum, în pragul iernii, însă pentru Las Vegas XC70 Surf Rescue este o prezenţă inedită. Mai ales datorită caracterului internaţional al designului: sub coordonarea departamentului din California, Volvo Monitoring and Concept Center (VMCC), designul exterior a fost realizat de studioul din Goteborg (Suedia), în timp ce de aspectul habitaclului s-au ocupat specialiştii spanioli.

Spre deosebire de caracterul destul de sobru al modelului XC70 de serie, conceptul de la SEMA se declară, prin coloritul viu al caroseriei semnat DuPont, un partizan al tinerilor cu poftă de viaţă, surfingul fiind un foarte bun exemplu pentru această categorie. Pentru a se diferenţia şi mai mult de modelul pe care este bazat, Surf Rescue adoptă elemente cromate, jante de 20" înmcălţate de pneuri Michelin special concepute sau o gardă la sol mai mare, care poate rivaliza cu cea a lui XC90.

Nu ştim dacă placa de pe acoperiş face parte din arsenalul salvamarilor, însă, în portbagaj, aceştia beneficiază de un kit de prim ajutor mai mult decât complet. Interiorul în negru şi galben are rolul de a-i ţine permanent în alertă pe salvamari, iar noaptea spoturile de pe acoperiş sau ledurile din jurul proiectoarelor şi stopurilor de ceaţă îi conferă conceptului un aer sofisticat, dar au şi un caracter practic, luminând arealul din jurul maşinii.

La nivelul motorizării, nu sunt surprize, conceptul expus fiind echipat cu un şase cilindri aspirat, de 3,2 litri, care dezvoltă 238 CP şi 320 Nm, cuplat la o cutie de viteze automată Geartronic, cu şase trepte.

Citește și...


Comentarii
Inchide