5 maşini luxoase second hand pe care merită să dai 8.000 de euro

Autor: Adrian Mihălţianu 14 aug. 2014 Dosar & Analize

De foarte multe ori, în secţiunea de comentarii de la testele cu maşini ieftine apar diferite personaje care exclamă hotărâţi că „la banii ăştia îmi cumpăr XXX din Germania”, unde XXX poate fi BMW Seria 5, Audi A6 sau orice altă maşină germană la mâna a doua. Aşa că ne-am gândit să facem o listă cu cinci dintre cele mai luxoase şi confortabile maşini premium pe care le poţi cumpăra cu mai puţin de 8.000 de euro. Adică maşini care au costat zeci de mii de euro când au fost noi şi care acum se vând mai ieftin decât o Dacia.

Am auzit de prea multe ori expresia „cu banii ăştia îmi cumpăr limuzină din Germania” când vine vorba despre o maşină nouă şi ieftină. Aşa că am hotărât să fac o listă cu cinci dintre cele mai luxoase şi confortabile maşini la mâna a doua de pe piaţa din Germania. Maşini care au costat zeci sau chiar sute de mii de euro când au fost noi, dar care se vând acum cu mai puţin de 8.000 de euro.

Înainte de a începe, trebuie să spun că facturile de la service vor fi foarte mari, oricum ai lua-o. Chiar dacă o astfel de maşină costă mai puţin decât un Sandero, preţurile pentru piese şi manoperă sunt pe măsura preţului de achiziţie din vremea când modelul era nou. Aşa că să nu te aştepţi la costuri de întreţinere mici, fiindcă nu o să ai noroc.

Evident, maşinile din lista de mai jos pot fi cumpărate şi cu mai mult de 8.000 de euro, dar am găsit destule exemplare în stare bună şi foarte bună (cu un rulaj de cel mult 300.000 de kilometri) care au preţuri sub pragul magic de 8.000. Lista este în ordine alfabetică.

Audi A8 (1994-2002)

Prima generaţie a limuzinei germane Audi A8 a înlocuit vechiul Audi V8 şi a folosit o platformă din aluminiu (Audi Space Frame) pentru a reduce greutatea. Şi, dacă mă întrebi pe mine, această generaţie de A8 impune cel mai mult respect dintre toate (în principiu fiindcă te aştepţi ca şoferul să fie membru în mafia rusească şi pentru că un S8 a avut un rol destul de important în filmul Ronin).

Chiar şi după standardele de azi, interiorul primului Audi A8 este unul cât se poate de luxos, iar calitatea asamblării este de invidiat.

Cât despre fiabilitate, părerile sunt împărţite – unii spun că maşina a fost construită ca un tanc, alţii spun că nu s-ar apropia niciodată de ea, din cauza problemelor pe care le are. Cu toate acestea, există câteva lucruri clare la care trebuie să fii atent atunci când te hotărăşti să îţi cumperi un A8 atât de vechi.

Elementele sistemelor de direcţie şi frânare au tendinţa de a se uza prematur, iar sistemele electronice pot da bătăi de cap serioase. Verifică toate butoanele şi sistemele şi asigură-te că funcţionează corect, fiindcă altfel s-ar putea să te trezeşti cu o factură de reparaţii mai mare decât preţul de achiziţie.

De asemenea, ascultă cu atenţie după sunete ciudate de la transmisie – şi aici, reparaţiile sunt extrem de costisitoare.

BMW Seria 7 (E65) (2001-2008)

Această generaţie de BMW Seria 7 a fost maşina care a pus pe jar marca germană, fiind prima din noul val de design impus de Chris Bangle, şeful departamentului de design de la acea vreme. Dar, cu toate acestea, limuzina celor de la BMW rămâne o propunere atractivă pentru cei care caută o maşină mare, confortabilă şi cu un strop de sportivitate.

Parcă nu mai arată aşa de rău, nu?

Cea mai potrivită variantă pentru uzul zilnic ar fi dieselul 730d (pe vremea aceea, literele din denumirile modelelor BMW chiar reflectau cilindreea – 3,0 litri), dar dacă te simţi în putere poţi să alegi şi una dintre variantele pe benzină – 745i (4,4 litri) sau 760i (6,0 litri).

Orice variantă de motorizare ai alege, trebuie să ştii că interiorul este foarte bine pus la punct, cu o mică excepţie. Acest Seria 7 a fost primul model BMW care a primit sistemul infotainment iDrive (acela cu rotiţă lângă schimbătorul de viteze), aşa că asigură-te că totul funcţionează aşa cum ar trebui.

O altă problemă la care trebuie să fii atent este sistemul de aer condiţionat – dacă nu merge, s-ar putea să fie vorba despre o simplă reumplere cu freon sau s-ar putea să fie ceva mult mai complicat, ceea ce va duce la costuri de service foarte mari. De asemenea, fii sigur că mecanismul de deschidere a portbagajului funcţionează corect.

Mercedes-Benz S-Class (W220) (1998-2005)

Un S-Class va fi întotdeauna un S-Class, aşa că nu puteam să nu îl includ în această listă. Atenţie, însă, la modelele produse în primii doi ani (1998 şi 1999), fiindcă acelea au cele mai multe probleme la sistemele electronice.

În rest, trebuie să ai grijă ca sistemul de aer condiţionat să funcţioneze corect şi să fii atent la sunetele care vin din compartimentul motor. Dacă auzi bătăi neobişnuite, s-ar putea ca viaţa convertorului catalitic să fie pe terminate, ceea ce o să facă o gaură considerabilă în portofelul tău.

S-Classul mai vine la pachet cu o problemă specifică României. Motorizarea cea mai potrivită ar fi cea diesel S320 CDI, dar capacitatea cilindrică este de 3,2 litri, ceea ce o să te facă să scoţi bani frumoşi din buzunar la plata timbrului de mediu, dar şi la plata impozitului anual.

Range Rover (2002-2013)

Singurul SUV şi singurul model non-german de pe această listă, Range Roverul produs între 2002 şi 2013 are încă o prestanţă de care cu greu se pot apropia concurenţii săi germani din aceeaşi perioadă. Interiorul este demn de cel al unei limuzine, la fel şi spaţiul pentru pasageri. Diferenţa este că un Range Rover poate să iasă de pe şosea şi să te ducă aproape oriunde îţi îndrepţi privirea.

Dacă alegi maşina asta şi ai noroc, nu o să ai probleme. Dacă nu ai noroc, aşteaptă-te la cheltuieli mari cu reparaţiile

Atenţie la sistemul de suspensie pneumatică, la cutia de viteze (au existat cazuri în care nu s-au putut repara şi au fost înlocuite) şi la nenumăratele sisteme electronice care îşi pot da obştescul sfârşit fără a da indicii clare. Un lucru e sigur – un Range Rover din generaţia precedentă nu e ieftin de întreţinut.

O motorizare potrivită ar fi cea diesel TD6 de 3,0 litri (de origine BMW, cu 177 CP), care a fost disponibilă între 2002 şi 2005, sau – dacă te ţine portofelul – poţi să alegi motorul V8 de 4,4 litri pe benzină (de origine Jaguar) care produce 306 CP.

Volkswagen Phaeton (2002-2014)

Volkswagen Phaeton este singura maşină de pe această listă care încă se produce – în România, preţul de pornire este de aproape 70.000 de euro. Sigur, varianta care se vinde acum a fost îmbunătăţită din toate punctele de vedere în comparaţie cu modelul pus în vânzare în 2002, însă un Phaeton e tot un Phaeton.

Dacă avea logoul unei mărci premium, poate şi-ar fi păstrat mai bine valoarea în timp

Da, ştiu ce o să spui – că Volkswagen nu e o marcă premium. Şi ai dreptate, dar Phaeton este atât de bine construit şi dotat încât îşi merită locul pe această listă. De fapt, tocmai pentru că lumea nu asociază Volkswagen cu o marcă premium, preţurile la Phaeton scad vertiginos de îndată ce maşina iese din curtea dealerului.

Modelul a trecut de-a lungul timpului prin două facelift-uri, unul în 2007 şi unul 2010, dar o să fii un norocos dacă o să reuşeşti să găseşti un Phaeton cu facelift mai ieftin de 8.000 de euro.

Nu există probleme tehnice majore raportate în studiile de fiabilitate, ceea ce îndulceşte şi mai mult ideea de a cumpăra o astfel de maşină. Motorul ideal ar fi dieselul de 3,0 litri TDI care produce 224 CP şi are un consum mediu de aproximativ 10 l/100 km.

Tu ce spui: ai alege una dintre maşinile de mai sus în detrimentul unei maşini noi de 8.000 de euro?

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide