PARIS 2010: Dueluri premiere importante

Autor: Oraan Mărculescu 07 oct. 2010 Dosar & Analize

Dintre maşinile electrice prezentate la Salonul Auto
Paris 2010
, cele mai importante premiere, cel puţin din punct
de vedere al viitorului imediat, au fost Renault Fluence Z.E.
şi
Mercedes A-Class
E-Cell
.

Renault Fluence Z.E. vs. Mercedes A-Class E-Cell

Ambele modele au fost prezentate în versiunile de serie, pe care
clienţii le pot deja comanda. Atâta doar că, în cazul lui
Mercedes, vorbim de un număr limitat de unităţi
, care vor
fi comercializate într-un program special de leasing, A-Class
E-Cell având, de fapt, rolul de cobai pentru verificarea
fiabilitatii solutiilor tehnice in regim de exploatare reală.

Renault Fluence, însă, este gata pentru oricine are
26.000 euro în Europa
. Preţ pentru care primeşti doar
maşina, pachetul de baterii şi sistemul de alimentare fiind vândute
separat – în Franţa, de exemplu, vorbim de un sistem de genul unui
abonament lunar, care porneşte de la 79 euro pe lună.

Care dintre cele două modele vi s-ar potrivi mai bine? Modelul
francezilor arată ca un Fluence normal, dar puţin mai lung.
ProMotor a condus maşina
şi putem afirma că nu există diferenţe
semnificative
de comportament faţă de un Fluence normal.
Poate doar limitarea portbagajului la 300 de litri şi lipsa
modularităţii acestuia să fie un mic dezavantaj pentru unii.

Motorul electric al lui Mercedes A-Class E-Cell dezvoltă aceeaşi
putere de 95 CP, ca şi motorul modelului francez, dar are
un cuplu ceva mai mare (290 Nm faţă de 266 Nm la Fluence
Z.E.)
. Caracterul practic este mai bun, portbagajul având
o capacitate care poate varia între 475 litri şi 1.370 litri – asta
deoarece bateriile au fost plasate sub podeaua maşinii.

Despre cum se conduce, nu avem idee, dar germanii promit
o autonomie maximă de 200 km, în timp ce Renault Fluence Z.E. se
mulţumeşte doar cu 160 km
. Modelul german promite o
acceleraţie 0-60 km/h în 5,5 secunde, în timp ce Fluence Z.E. se
situează tot pe acolo, deşi în mod oficial nu este comunicată
această valoare. Francezii se mulţumesc să spună că viteza maximă
este limitată la 135 km/h, în timp ce germanii se laudă cu 150
km/h.

Până la urmă, totul se reduce la bani. Iar Fluence Z.E.
deţine avantajul în domeniul bugetului
: în Franţa, de
exemplu, datorită bonusului guvernamental de 5.000 euro pentru
maşinile electrice, Fluence Z.E. are un preţ de achiziţie de 21.300
euro, iar „chiria” lunară pentru baterii este de 79 euro. Despre
Mercedes A-Class E-Cell nu ştim cât costă, dar e mult mai scump şi,
după cum am spus mai devreme, doar 500 de exemplare vor fi vândute
într-o primă fază, unui eşantion de clienţi aleşi deja.

Deşi A-Class E-Cell pare o maşină electrică mai potrivită pentru
mediul urban şi, pe hârtie, pare mai tentantă ca performanţe şi
autonomie, până la urmă Renault Fluence Z.E. este o maşină
palpabilă şi disponibilă pentru orice european
. De aceea,
modelul francez câştigă acest duel.

Renault Fluence Z.E. vs. Mercedes A-Class E-Cell: 3 –
2.

Una dintre cele mai importante bătălii care se va duce în cel
mai agitat segment european, clasa compactă, va fi între
noile modele

Citroen C4
şi
Ford Focus
.

Maşina francezilor pare un C5 intrat la apă, în timp ce maşina
germanilor seamănă cu o Fiesta umflată cu pompa. Francezii
au trecut cu noul C4 de la un stil nonconformist la unul
sobru
, în timp ce Ford a preferat reţeta inversă:
seriozitatea precedentei generaţii lasă locul unui look mult mai
modern.

Citroen C4 vs Ford Focus

Din punct de vedere vizual, Focus plusează atât ca
design exterior, cât şi în ce priveşte amenajarea
interiorului
, postul de conducere devenind foarte
sofisticat comparativ cu generaţia precedentă. Germanii vor miza,
în continuare, pe un tren de rulare foarte bine conceput, dar şi pe
o gamă de motorizări nouă, cu accent pe „EcoBoost”.

În contrapartidă, Citroen C4 pare mult mai reţinut din punct de
vedere al aspectului, dar am remarcat la Salonul Auto Paris 2010
o atenţie ceva mai mare la materialele utilizate.
Din punct de vedere al spaţiului interior, Focus este avantajat de
capacitatea portbagajului, în timp ce pasagerii nu vor remarca
diferenţe prea mari de spaţiu şi confort între cele două
maşini.

Citroen C4 va fi disponibil încă de la început cu o
versiune de motorizare foarte economică, e-HDi
, oferită în
două versiuni de putere (112 sau 92 CP) şi care beneficiază de
sistem start/stop, dar şi de o cutie de viteze automată cu şase
trepte şi cu un foarte mic levier de comandă.

Pentru moment, noul Citroen C4 pare că mizează prea mult pe
discreţie, în timp ce noul Ford Focus doreşte să iasă mult mai mult
în evidenţă, iar oferta de caroserii este mai variată. Aşa
încât Citroen C4 vs. Ford Focus: 0 – 1
.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide