TOP 10: cele mai cool soluţii de pseudo-coupe

Autor: Oraan Mărculescu 19 aug. 2011 Dosar & Analize

Locul 9: Lancia Ypsilon

Lancia Ypsilon

Deşi la noi pe piaţă momentan nu a ajuns oficial noua generaţie Lancia Ypsilon, din toamnă doritotorii vor putea cumpăra noua citadină lifestyle. Care, spre deosebire de actualul model, va avea 4 uşi laterale, nu doar două, însă aspectul va fi de bubulină cu doar două uşi.

Şi asta deoarece italienii mizează pe ideea disimulării mânerului portierei spate într-un mod suficient de reuşit – linia inferioară a geamurilor urcă, aşa cum se întâmplă în cazul coupe-urilor dinamice, iar zona mânerului este extrem de mică, pierzându-se în peisaj.

Totuşi, chiar dimensiunea mult prea mică a clapetei acestui mâner reprezintă un inconvenient, deoarece poate „ameninţa” unghiile domnişoarelor. În plus, aspectul cool este oarecum afectat de gabaritul restrâns al maşinii, aşa încât suntem cam departe de impresia de coupe.

Prin urmare, noua Lancia Ypsilon rămâne o citadină sofisticată şi de o eleganţă rară în clasa mică, soluţia disimulării portierelor spate aducând o mică notă de originalitate peisajului de ansamblu.

Manerul portierei este mic la Lancia Ypsilon

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide