TOP 10 – cele mai VERZI PREMIERE de la Salonul Auto Paris 2012

Autor: Oraan Mărculescu 02 oct. 2012 Dosar & Analize

TOYOTA iQ EV

În sfârşit, japonezii ne arată versiunea de serie a lui Toyota iQ EV, care a fost prezentată sub formă de concept anul trecut, la Salonul Auto Geneva 2011. Practic, iQ EV inaugurat la Salonul Auto Paris 2012 se doreşte un răspuns dat lui Renault Zoe, dar şi lui smart ForTwo Electric.

Interesant este faptul că, deşi Toyota se axează în principal pe modelele hibride şi hibride plug-in, japonezii iau în considerare serios şi domeniul maşinilor strict electrice, chiar dacă acest prim pas nu pare impresionant.

Toyota iQ EV este conceput pentru nevoile celor care locuiesc în mediul urban, autonomia maximă cifrându-se la 85 km, iar viteza maximă este anunţată ca fiind de 125 km/h. Motorul electric dezvoltă 47 kW (64 CP), iar bateriile litiu-ion sunt de 12 kWh, putând fi încărcate în doar 3 ore (sau 80% în 15 minute).

Chiar dacă vorbim de versiunea de serie, Toyota iQ nu va fi disponibilă pentru publicul larg într-o primă fază, vânzările urmând a demara la finalul anului în Japonia, pentru un preţ echivalent cu 36.000 euro.

VOI CARE CREDEŢI CĂ E CEA MAI ECOLOGICĂ MAŞINĂ DE LA PARIS 2012?

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide