TOP 5: dueluri concepte la Geneva 2009

Autor: Cosmin Iordache 13 mart. 2009 Dosar & Analize

Unul dintre primele gânduri care mi-au trecut prin minte la salonul elveţian când am văzut Kia No.3 a fost că aduce destul de mult cu noul Ford Fiesta. Apoi, la standul Ford am observat Iosis Max Concept, un model care reprezintă o evoluţie a actualului curent de design Ford pe segmentul MPV. Cei de la Kia spun că al lor concept anunţă destule trăsături de imagine de marcă ale viitoarelor generaţii şi acelaşi lucru o declară şi Ford despre Iosis Max.

Între cele două există, însă, o diferenţă destul de importantă: Kia  No.3 va fi un monovolum de clasă mică, având o lungime de 4 metri, iar Ford Iosis Max prefaţează viitorul monovolum de clasă medie, adică posibila continuare a lui Ford C-Max.

O particularitate interesantă a prototipului de la Ford este interiorul cu ale sale materiale transparente, cel puţin la stand dând impresia de automobil foarte spaţios şi aerisit. Uşile lui Iosis Max se deschid "în oglindă", amplificând ideea de modularitate a interiorului.

Studiul KIA No.3 este realizat pe platforma lui Kia Soul, dar, spre deosebire de nonconformistul crossover urban, monovolumul va pune mai mult accentul pe partea practică. De asemenea, pentru a îşi descrie viitorul produs, asiaticii îl denumesc "Million Possibilities Vehicle". Rămâne de văzut cum vor arăta modelele de serie rezultate în urma acestor concepte: primul va fi cel asiatic, aflat deja în probe, care va păstra 99% din caracteristicile conceptului.

 

Pagini: 1 2 3 4 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide