TOP 5: dueluri concepte la Geneva 2009

Autor: Cosmin Iordache 13 mart. 2009 Dosar & Analize

Nu a fost greu să mă gândesc la această secţiune şi am identificat imediat doi candidaţi ideali: Nissan Qazana şi Aston Martin Lagonda. Ambele sunt nişte struţocămile, pe care sincer nu aş vrea să le văd pe stradă. Primul se vrea un fel de frate şi mai mic al lui Nissan Qashqai, iar cu Lagonda cei de la Aston Martin vor probabil să dea cu blazonul mărcii de pământ.

Ambele înseamnă abordări inedite în segmentul SUV: Qazana pare inspirat din buggy-uri, iar Lagonda aduce a trăsură cu motor şi tracţiune integrală. Nu sunt ironic, chiar aşa este. E de ajuns să priviţi doar spatele, finisat în stilul modelelor din secolul XVIII.

Cele două, însă, prefigurează modele diferite: Lagonda vizează publicul lui Porsche Cayenne, iar Qazana se anunţă un jucător în liga lui Hyundai iXonic.

Aston Martin Lagonda are mai multe şanse de a ajunge în producţia de serie într-o formă apropiată de cea a conceptului, fiind bazat pe platforma lui Mercedes GL, dar cei de la Aston Martin spun că nu se va întâmpla asta mai devreme de 3 ani. Nissan Qazana va orchestra doar o viitoare direcţie de design şi, spre binele nostru, nu va ieşi în această formă pe stradă

Pagini: 1 2 3 4 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide