VW Golf – „the best” în U.E. la început de 2008

Autor: Andrei Nan 19 mart. 2008 Dosar & Analize

VW Golf - cel mai bine vândut model în 2008 în U.E.Volkswagen Golf este cel mai vândut automobil din UE, în primele două luni ale anului 2008. Cu cele 77.702 unităţi comercializate, modelul este la mare concurenţă cu Peugeot 207, preferatul europenilor în anul precedent, conform Jato Dynamics. Vânzările modelului german sunt în creştere cu 40%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Însă în România, VW Golf nu intră în Top 10 al automobilelor noi vândute, în primele două luni din 2008 fiind comercializate doar 707 unităţi. De ce succesul acestui model, dovedit pe pieţele vestice, nu este vizibil şi pe piaţa românească?

Răspunsul ar putea fi pentru că românii sunt constrânşi să pună raţionamentul financiar pe primul plan. În plus, trebuie luată în calcul şi afinitatea românilor pentru maşini mai generoase ca spaţiu şi cu portbagaj cuprinzător, nevoie mai puţin frecventă în Vest. Aşa se explică de ce modelul construit pe aceeaşi platformă cu best-seller-ul european, Skoda Octavia (1.831 de unităţi), este cel mai comercializat automobil de import din România în această perioadă.

Un alt factor defavorabil pentru maşina germană este renumele lui VW Golf pe piaţa automobilelor de ocazie, fiind unul din cele mai importate autovehicule second-hand, în ciuda taxei auto.

VW Golf - cel mai bine vândut model în 2008 în U.E.Pe locul secund în topul preferinţelor europenilor se situează Peugeot 207 (76.306 unităţi), un alt model în căutarea reţetei succesului la români. Paradoxal pentru hatchback-ul franţuzesc este că românii încă se orienteză către predecesorul său, 206, scorul fiind de 440 la 326 unităţi, în favoarea modelului veteran.

Asta şi din cauză că 206 este propus în varianta de caroserie cu trei volume, pentru familiştii care nu vor să renunţe la stilul felinei franceze.


VW Golf - cel mai bine vândut model în 2008 în U.E.Opel Corsa este modelul care încheie podiumul la nivelul Uniunii Europene. În România acest model se clasează pe ultima poziţie din Top 10  vânzări de automobile noi din primele două luni.

Din păcate pentru citadina germană, Opel Corsa se plasează într-un segment de preţ în care compactele coreene KIA c’eed şi Hyundai i30, precum şi sedanurile de clasă mică Dacia Logan şi Renault Clio Symbol fac legea, oferind un raport preţ/spaţiu mult mai bun.

Toate cele trei modele sunt reprezentative pentru tipologia automobilelor achiziţionate de europeni, dar ilustrează faptul că piaţa românească se ghidează după alte principii şi că mai avem încă până ne vom alinia la tendinţele vestice.

Poate că Dacia Sandero, primul hatchback Dacia, va da tonul apetitului românilor pentru maşini în două volume, de clasă mică şi compactă, în detrimentul familistelor în trei volume.


Top 10 Vânzări în U. E. – ianuarie şi februarie 2008

Model Vânzări în primele două luni
U.E. România
VW Golf 77,702 721
Peugeot 207 76,306 326
Opel Corsa 61,036 775
Ford Focus 60,514 1,467
Renault Clio 58,823 1,489
Fiat Grande Punto 56,859 242
Opel Astra 56,059 631
Ford Fiesta 52,262 1,012
VW Polo 44,387 539
VW Passat 41,457 514
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide