Hibridul Audi Q7 e-tron va fi disponibil şi cu un motor pe benzină, dar nu îl poţi avea

Autor: Iulian Dnistran 10 mart. 2015 Mașini electrice

Noul Audi Q7 va fi disponibil atât cu motorizări clasice, cât şi cu un sistem de propulsie plug-in hybrid, denumit comercial e-tron. De fapt, am văzut deja noul Audi Q7 e-tron quattro la Salonul Auto Geneva 2015, unde nemţii au spus că foloseşte un motor diesel de 3,0 litri împreună cu un motor electric încorporat în cutia de viteze automată cu opt trepte.

Toate bune şi frumoase, dar ce se întâmplă cu cei care vor un SUV hibrid cu propulsor pe benzină? Păi, pe scurt, trebuie să se mute în Statele Unite ale Americii sau China, fiindcă acolo Audi va oferi noul Q7 e-tron în altă configuraţie faţă de Europa, şi anume o unitate de 2,0 litri pe benzină combinată cu un motor electric, potrivit Automotive News Europe.

Audi Q7 e-tron diesel-electric va fi lansat în Germania la începutul lui 2016 şi va fi cea mai scumpă variantă a noului SUV German. În acelaşi timp, însă, nu se ştie când va fi lansată versiunea benzină-electric în State şi China, însă oficialii Audi au spus că există, totuşi, şanse ca sistemul diesel-electric să ajungă şi în afara Europei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide