24 Aprilie în istoria automobilistică

Autor: Cosmin Iordache 24 apr. 2010 Știri auto
24 Aprilie în istoria automobilistică

24
Aprilie 1901
– În
această zi în New York sunt introduse primele plăcuţe de
înmatriculare cu un sistem de notare format din cifre şi litere,
care este practic strămoşul algoritmului de înregistrare folosit
astăzi la nivel global. Nu vorbim de introducerea absolută a
primelor plăcuţe de înmatriculare, acesta fiind introduse
mult mai devreme în 1890 în Franţa şi preluate apoi de alte ţări
europene
. Acele plăcuţe erau însă mai degrabă o numerotare
a maşinilor existente într-o anumită ţară şi, dată fiind creşterea
numărului de automobile din anii următori, soluţia s-ar fi dovedit
nesustenabilă pe termen lung.

Modelul
impus de statul american era însă format din iniţialele
proprietarului şi un număr
, fiind astfel mai
permisiv în combinaţii. Pentru a înscrie vehiculul în registrul
rutier, proprietarul trebuia să plătească şi o taxă de 1 dolar.
Ulterior şi celelalte state americane au preluat sistemul , iar
statele Massachuestts şi West Virginia au fost primele state în
care au emis plăcuţe standard în 1903..

La început plăcuţele nu erau emise de
autoritatea rutieră şi fiecare putea să şi-le confecţioneze după
bunul plac. În următorii an
s-au ajuns la mai multe consensuri , dar nu la un acord global
privind dimensiunea, existând diferenţe mari între ţări. În 1957
constructorii de automobile au căzut la o înţelegere cu guvernele
pentru a produce plăcuţe cu dimensiunea standard la nivel
continental. Astfel cele europene au lungimea de 520 mm şi
lăţimea de 110 sau 120, în Australia sunt de 372 mm x 135 mm, iar
în America 300 mm x 150 mm
.
Acestea sunt însă doar standarde generale şi mici
particularităţi încă se regăsesc în anumite ţări.


24 Aprilie 1995 – Ultimul Chevrolet Corvette
ZR1 conceput şi asamblat în parteneriat cu Lotus este produs, după
o serie de 6.939 exemplare. În acea perioadă Lotus era deţinut de
General Motors şi datorită pedigree-ului sportiv au contribuit la
versiunea ZR1 cu motorul LT5
V8 care dezvolta 375 CP. Lotus a mai contribuit la setările
trenului de rulare la acel model. Chevrolet ZR1 a revenit cu o a
doua reincarnare în 2009, dar care nu mai are nici-o legătură cu
Lotus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide