A fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea tronsonului de 110 km între Focşani şi Bacău

A fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea tronsonului de 110 km între Focşani şi Bacău

Autor: Marius Vişan acum 1 an Știri

Compania Consitrans a fost desemnată căştigătoarea licitaţiei „Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic pentru drum de mare viteză Focşani – Bacău”. Tronsonul de circa 110 km face parte din drumul de mare viteză spre Moldova pe relaţia Sud-Nord, pe ruta Ploieşti – Paşcani. 

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după soluţionarea tuturor contestaţiilor sau plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.Până acum, pentru celelalte 3 tronsoane, respectiv Ploieşti – Buzău, Buzău – Focşani şi Bacău – Paşcani, nu au fost depuse contestaţii în termenul legal după anunţarea câştigătorilor.

Realizarea contractului presupune elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic pentru drum de mare viteză care leagă municipiul Focşani de municipiul Bacău, inclusiv conexiunea cu drumul de mare viteză Buzău – Focşani, cu Varianta de Ocolire a municipiului Bacău şi cu drumul de mare viteză Bacău – Paşcani. Lungimea estimată a tronsonului de drum este de 110 km.

Legătura de mare viteză între Muntenia şi Moldova pe ruta Ploieşti- Paşcani ar urma să aibă o lungime estimată de 329 de km, iar soluţia finală – drum expres sau autostradă – va fi adoptată în cadrul pregătirii documentaţiei – SF şi proiect tehnic.

Întreg proiectul este impărţit în patru tronsoane:

Ploieşti – Buzău – 65 de km
Buzău – Focşani – 72 km
Focşani – Bacău – 110 km
Bacău – Paşcani – 82 de km

 



Comentarii
Inchide