A început producţia noului BMW M5. Preţuri pentru România

Autor: Marius Vișan 05 dec. 2017 Știri auto

BMW M5 se întoarce. Cu doar câteva zile în urmă, uzina BMW Group din Dingolfing a început producţia de serie a celei de-a şasea generaţii BMW M5. Disponibil în premieră, sistemul de tracţiune integrală M xDrive asigură performanţe dinamice superioare, dar şi un control mai bun în utlizarea cotidiană. Noul BMW M5 urcă astfel pe prima poziţie în topul celor mai rapide modele BMW, cu o accelreaţie 0-200 km/h în 11,1 secunde, o performanţă la nivel de supercar.

Noul BMW M5 poate fi comandat şi în România, cu lansarea anunţată pentru primul trimestrul al anului viitor. Preţul de bază al noului model este de 100.300 Euro fără TVA (119357 Euro cu TVA inclus).  Aceasta înseamnă şi o echipare de bază foarte bogată, incluzând sistem de navigaţie, head-up display cu funcţii speciale M, faruri LED sau piele de cea mai bună calitate. Noul BMW M5 dispune şi de o gamă largă de echipamente opţionale care asigură un nivel de confort demn de un sedan din segmentul superior: sistem de sunet Bowers and Wilikins cu membrane de diamant, control cu gesturi sau Sistem entertainment Professional pentru locurile din spate, cu ecrane de 10,2”.

Între 2011 şi 2016, la Dingolfing au fost produse în jur de 20.000 de automobile din generaţia precedentă de BMW M5, care ulterior au fost livrate clienţilor din întreaga lume. O cerere deosebită pentru acest model vine în special din SUA, Marea Britanie şi Germania.

Începutul producţiei noului BMW M5 reprezintă ceva special şi pentru dr. Andreas Wendt, director al uzinei BMW Group din Dingolfing: „A şasea generaţie BMW M5 reprezintă unul dintre cele mai puternice automobile produse la uzina din Dingolfing. De peste 30 de ani, M5 este simbolul sedanului sportiv şi suntem mândri că putem inspira conducătorii BMW din întreaga lume cu acest automobil produs în Bavaria Inferioară”.

Caracteristicile principale ale noului BMW M5

Cea mai recentă versiune a motorului V8 de 4,4 litri, cu tehnologie M TwinPower Turbo, echipează noul BMW M5. O putere de 600 CP şi un cuplu maxim de 750 Nm garantează propulsia şi performanţele deosebite. Propulsorul V8 biturbo accelerează noul M5 de la 0 la 100 km/h în doar 3,4 secunde. De transferul puterii se ocupă noua transmisie M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic, care, împreună cu M xDrive, transferă în mod optim puterea motorului supraalimentat, capabil să urce în turaţii.

Cu  noul M5 debutează şi  sistemul de tracţiune integrală M xDrive, cu reglaj M specific. Agilă şi orientată spre spate, M xDrive transferă putere către puntea faţă doar atunci roţile spate ajung la limită şi este necesar un plus de tracţiune. În cazul în care conducătorul auto doreşte, se poate activa doar tracţiunea spate 2WD.

Tot pentru prima dată în istoria modelului, BMW M5 este echipat cu un acoperiş foarte uşor şi stabil, din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP). Acesta va fi fabricat în fabrica BMW Group din Landshut, tot în Bavaria.

Uzina BMW Group din Dingolfing

Uzina din Dingolfing este una dintre cele 31 de locaţii de producţie pe care BMW Group le are pe mapamond. În fiecare zi, aproximativ 1.600 de automobile BMW Seria 3, Seria 4, Seria 5, Seria 6 şi Seria 7 părăsesc linia de asamblare a uzinei auto 2.4. În 2016, uzina a produs un total de aproape 340.000 de automobile. În prezent, uzina din Dingolfing are o forţă de muncă de aproximativ 17.500 de angajaţi, dintre care 800 de stagiari.

Pe lângă producţia principală de automobile, componentele auto, precum scaune şi piese presate, şi cele pentru şasiu şi tren de rulare sunt şi ele produse la această uzină. Datorită experienţei sale în procesarea aluminiului şi anii de experienţă în producţia transmisiilor alternative, uzina BMW din Dingolfing furnizează uzinei din Leipzig a companiei componentele principale pentru noile modele BMW i, precum baterii de înaltă tensiune, transmisii electrice şi structuri Drive, dar produce şi acumulatori de înaltă tensiune şi motoare electrice pentru modelele hybrid plug-in ale BMW Group.

De asemenea, locaţia face caroserii brute pentru toate modelele Rolls-Royce. „Dynamic Centre”, un punct de tranzit şi spaţiu de stocare de mari dimensiuni, furnizează organizaţiei retail BMW şi MINI din lumea întreagă piese şi accesorii BMW originale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide