Alfa Romeo MiTo – lansare naţională

Autor: Oraan Mărculescu 13 mai 2009 Știri auto

 

 

 

Alfa Romeo MiTo beneficiaza de Alfa DNAEvenimentul a fost găzduit pe pista circuitului AMC Kart, unde ploaia nu a făcut altceva decât să evidenţieze aptitudinile celui mai mic Alfa Romeo, dotat cu cel mai sofisticat sistem electronic din clasa sa, "Alfa DNA". Este vorba de un sistem complex, iniţialele provenind de la cele trei moduri de funcţionare, Dynamic, Normal, All Weather), care asistă atât maşina, cât şi pilotul, pentru o experienţă deosebită la volan.

Cei doi piloţi prezenţi la eveniment, italianul Giancarlo Coia şi românul Mihai Leu, i-au asistat pe jurnaliştii prezenţi la evenimentul de lansare a noului Alfa Romeo MiTo, aceştia având astfel ocazia să cunoască mai bine maşina, chiar pe terenul său predilect: comportamentul sportiv.

Noul Alfa Romeo MiTo are preţuri de pornire începând cu 13.990 euro cu TVA (preţ special pentru versiunea de bază Alfa Romeo MiTo 1.4 MPI 78 CP, valabil până la 31 iunie). În România, este oferită cu trei versiuni pe benzină şi două diesel, fiecare în câte două niveluri de echipare, Progression sau Distinctive, lista de dotări standard fiind substanţială.

Cea mai puternică versiune este Alfa Romeo MiTo 1.4 T-Jet (155 CP şi cutie de viteze manuală cu 6 trepte), cu un preţ care porneşte de la 17.820 euro.

VEZI AICI toate preţurile noului ALFA ROMEO MITO în România

Alfa Romeo MiTo este cea mai sportiva din clasa sa in acest moment

În curând, primul test drive cu Alfa Romeo MiTo, pe promotor.ro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide