Anunţul specialiştilor: „Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este de mult în comă”

Autor: Marius Vișan 30 iul. 2018 Știri auto
Anunţul specialiştilor: „Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este de mult în comă”

Steven Laureys, unul dintre cel mai bine cotati specialişti în descifrarea stării comatoase, a explicat care este starea actuală a germanului Michael Schumacher. 

„Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este de mult în comă. Coma durează câteva zile sau câteva săptămâni. Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt. Creierul îşi poate reveni chiar şi după un an sau mai mult, dar evoluţia este foarte lentă, iar preţul este o imensă muncă pentru reabilitare. În alte cazuri grave, iar cel al domnului Schumacher este unul grav, creierul este atât de afectat, încât recuperarea intelectuală este puţin probabilă. Timpul este împotriva noastră”, a precizat acesta.

Michael Schumacher, în vârstă de 49 de ani, a suferit un accident grav la schi, în finalul anului 2013. În ultimii ani familia lui Schumacher a oferit foarte puţine informaţii prinvind starea de sănătate a fostului pilot.

Sursă: Adevărul.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide