Aton Impulse Viking – rivalul Made in Rusia al autohtonului GHE-O Rescue

Autor: Oraan Mărculescu 18 dec. 2013 Știri auto

Cu nişte ani înainte ca firma românească GHE-O să ne prezinte super-capabilul Rescue, ruşii de la Aton Impulse au încercat să uimească lumea printr-un vehicul offroad-amfibiu care promitea multe: Viking-2992. Din păcate, nu s-a mai auzit nimic de acest proiect.

Compania rusă Aton Impulse a fost fondată de câţiva specialişti care au lucrat în cadrul uzinelor de camioane Kamaz, un nume cu o reputaţie extraordinară în domeniul camioanelor de mare tonaj şi al vehiculelor de intervenţie.

Cei de la Aton Impulse au vrut să creeze un vehicul de intervenţie cât mai capabil, dar la un preţ cât mai accesibil raportat la ceea ce putea face. Preţul de bază vehiculat pentru modelul Viking-2992 era de 85.000 USD în Rusia, în 2009, ceea ce reprezenta o sumă chiar convenabilă.

În primul rând, Aton Impuse Viking arată foarte capabil, iar aspectul său îl depărtează de idee unui vehicul în primul rând utilitar, arătând mai civilizat chiar şi decât un Hummer H1. Creatorii săi afirmă că Viking a fost gândit pentru expediţii arctice, explorări în zone greu accesibile (de care Rusia este plină) sau acţiuni de salvare în caz de inundaţii.

Acest ultim aspect este un atu al lui Viking, deoarece vorbim de o maşină amfibie dotată cu propulsie de tip jet, capabilă să-i confere maşinii o viteză maximă de 15 km/h în apă. Mai ales că pneurile imense (1300x600x533) sunt gândite pentru a evita afundarea mastodontul de numai 1,46 tone în noroi sau a zăpadă (preţul unui astfel de pneu porneşte de la 700 USD, crescând în funcţie de tip – pentru viteză sau cu protecţie anti-glonţ).

Aton Impulse Viking era dedicat în primul rând guvernului rus, pentru diverse aplicaţii, de la cele militare până la cele de intervenţie şi salvare a oamenilor. Dar firma rusă era deschisă şi spre cererile venite din domeniul privat.

Din păcate, ”viking-ul” rus a rămas doar la stadiul de proiect, nemaiauzindu-se nimic de o eventuală producţie în serie redusă a maşinii. Ceea ce sperăm că nu se va întâmpla cu autohtonul GHE-O Rescue.

Iată în continuare un video care demonstrează care sunt capabilităţile unui astfel de vehicul amfibiu offroad:

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide