Audi A4 facelift, prezentat oficial

Autor: Andrei Nan 31 oct. 2011 Știri auto

Lansarea noului BMW Seria 3 nu putea să lase indiferent pe nimeni. Iar dacă fanii mărcii bavareze au un nou subiect de dezbatere, era cât se poate de clar că producătorii premium care alcătuiesc concurenţa BMW vor fi nevoiţi să îşi regândească planurile.

Primii care ies la atac sunt cei de la Audi, care tocmai au prezentat official faceliftul întregii game A4. Astfel, nu doar berlina este updatată pentru clasica bătălie a tripletei germane, ci şi versiunile Avant, Allroad şi S4.

Ca o observaţie generală, putem consemna adoptarea grilei hexagonale, inspirate de nava amiral a germanilor de la Audi, luxosul A8, precum şi adoptarea unor bare de protecţie noi. Farurile sunt preluate de pe Audi A5, al cărui design a fost şi el updatat de curând, iar configuraţia stopurilor este, de asemenea, nouă.

Nici dimensiunile nu au fost neafectate de facelift, astfel că versiunile sedan şi Avant măsoară acum 4,70 m lungime, iar Allroad şi S4, 4,72 m. Interiorul ridică şi mai mult nivelul binecunoscut al calităţii Audi, cu ajutorul unor noi culori la nivelul tapiţeriei, precum şi datorită noilor volane. Audi oferă un nou design până şi pentru cheile de contact ale noului A4.

Motorizările oferă acum un consum mai mic cu 11%, în ciuda creşterii puterilor şi a cuplului. Astfel, propulsorul TFSI de 1,8 litri furnizează 170 CP şi 320 Nm, la un consum mediu de doar 5,6 l/100 km. Emisiile de CO2 se cifrează la 134g/km.

TDI-ul de 2.0 litri este oferit în trei variante de putere, având 136, 163 sau 177 CP. Versiunea de bază oferă un consum mediu de 4,2l/100km, eliminând în atmosferă 134g de CO2/km. Cel mai puternic motor care va intra sub capota noilor versiuni de Audi A4 este TFSI-ul V6 de 272 CP.

Cea mai importantă utilizare a propulsorului V6 va fi aceea de a-l propulsa pe nărăvaşul S4, updatat şi el conform gamei. În această configuraţie, însă, motorul va oferi o putere de 333 CP, care se va traduce prin performanţele de 250 km/h, viteză maximă şi 5,0 secunde necesare demarajului 0-100 km/h.

Cutia de viteze manuală cu şase trepte este disponibilă standard pentru modelele sedan şi berlină, echipate cu tracţiune faţă, cu opţiunea unei transmisii Multitronic cu variaţie continuă. Versiunile Quattro vor fi echipate fie cu o transmisie manuală, fie cu transmisia S tronic, cu dublu ambreiaj şi şapte rapoarte.

Se pare că războiul din clasa medie premium a reînceput. După declaraţia clară de război, venită din partea bavarezilor, şi după replica foarte rapidă a celor de la Audi, rămâne de văzut cum va riposta şi Mercedes-Benz într-unul dintre segmenetele cele mai de succes în Europa.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide