Baidu lansează primele autobuze fără şofer. În ce ţară vor cirula acestea

Autor: go4it.ro 04 iul. 2018 Știri auto

Au fost multe discuţii în mediul online referitoare la maşini autonome, însă abia acum putem să vorbim cu adevărat despre astfel de vehicule. Gigantul online Baidu din China a anunţat în cadrul conferinţei Create Baidu că a încheiat un parteneriat cu gigantul japonez SoftBank pentru lansarea primelor autobuze autonome. Comanda a fost deja făcută pentru 10 astfel de unităţi, acestea urmând să fie livrate în 2019.

Autobuzele Aplong au fost dezvăluite de ceva vreme, însă pentru prima dată vor fi întâlnite pe străzi în Japonia începând de anul viitor. Acestea folosesc sistemul de condus autonom Baidu Apollo, care este capabil de autonomie de nivel 4. Acest lucru înseamnă că sistemul conduce fără ajutorul unui şofer, însă sunt câteva condiţii care trebuiesc îndeplinite.

În timp ce autobuzele vor căra pasageri umani, acestea sunt de dimensiuni mici şi vor putea fi întâlnite exclusiv în zone turistice, în aeroporturi, şi alte zone „controlate”, unde pot apărea mai puţine pericole greu de prevăzut. Baidu este însă doar producătorul, operatorul autobuzelor autonome fiind SB Drive, companie subsidiară a SoftBank.,

Citeşte şi:  Cum se produc accidentele de circulaţie în care sunt implicate vehicule autonome. (VIDEO)
Autobuzele Apolong sunt dezvoltate în fabrica companiei King Long în oraşul Xiamen şi vor fi exportate către Japonia. Acestea vor fi primele vehicule autonome „de export” produse de chinezi. După cele zece unităţi din Japonia, Baidu pregăteşte o lansare şi pe plan local în oraşele Beijing, Shenzen, Pingtan şi Wuhan, toate centre dezvoltate în jurul dezvoltării de tehnologie.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide