Cât vor rezista nemţii în faţa tăvălugului care vrea tot ce-i mai bun?

Autor: Alexandru Banu 01 dec. 2017 Știri auto
Cât vor rezista nemţii în faţa tăvălugului care vrea tot ce-i mai bun?
Daimler a spus pas unei oferte irezistibile pentru multe companii. Am văzut multe nume mari care s-au vândut până la urmă, indiferent de tradiţie şi valoare. La un moment dat, socotelile nu mai sunt pe plus şi trebuie să găseşti o cale de supravieţuire măcar cu numele. Poate că nu mai faci aceleaşi produse pe care le-ai făcut mereu, poate că nu vor mai fi niciodată aceeaşi calitate, poate nu va mai curge prin ele sângele tradiţional care curs zeci de ani. Dar măcar salvezi un nume, nişte mâini de lucru şi speri că vine o zi când se va sfârşi cu consumerismul dement şi ieftin.
 
Câte companii producătoare de maşini credeţi că mai sunt originare de unde au plecat? E totul un creuzet cu furnizori de toate naţionalităţile în toate companiile, aceiaşi şi pentru Audi, şi pentru Suzuki, şi pentru orice alte nume, fie că sunt premium sau lowcost. Schimbăm ambalajul şi dăm drumul la treabă! În acest context al peştelui-dinozaur care înghite plătica, Geely, congolomeratul chinezesc cu participaţii în business-urile mari din lume, şi-a permis să ofere bani foarte mulţi pentru numai 5% din acţiunile Daimler. Valoare de piaţă? Cât nu puteţi duce. Aproape 5 miliarde de dolari, conform agenţiei de ştiri Reuters. 
 
Bineînţeles că nemţii s-au ţinut tare şi au refuzat oferta. Numai Opel a ajuns, din păcate, pe mâinile celor de la Dongfeng via PSA (Peugeot-Citroen). Ceilalţi nemţi sunt încă independenţi (grupul VAG şi BMW).
 
Surse au spus pentru Reuters că Geely ar fi interesată de tehnologia electrică pe care o dezvoltă Mercedes, mai ales cum când guvernul chinezesc reglementează tot mai dur maşinile cu motoare termice. Cei de la Mercedes au spus însă că nu le închid uşa în nas  investitorilor cu planuri pe termen lung. Geely nu a comentat nimic despre tranzacţia eşuată pe care a iniţiat-o. Cei de la Mercedes au mai zis că dacă vrea, Geely poate să cumpere acţiuni la Daimler la bursă. 
Dacă s-ar fi întâmplat cumpărarea celor 5% din acţiuni, Geely ar fi devenit al treilea mare investitor Daimler după Kuwait Investment Authority şi BlackRock. Iar compania germană controlată de aceste puternice grupuri de investiţii are deja parteneriate cu BAIC Motor Corporation şi BYD, din China. 
 
Alexandru Banu
 
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide