Dacia a înregistrat un record de înmatriculări pe piaţa franceză

Luna octombrie a fost una de succes pentru marca Dacia

Dacia a înregistrat un record de înmatriculări pe piaţa franceză Dacia a înregistrat un record de înmatriculări pe piaţa franceză

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au atins cifra de 10.138 unităţi, aceasta reprezentând o creştere de 19,5% faţă de acceaşi perioadă a anului trecut. 

Livrările grupurilor Ford şi Daimler au urcat luna trecută cu 13,7%, respectiv 7,7%, în timp ce Renault a raportat un declin de 3,4%.

Pe ansamblu, piaţa auto franceză a înregistrat în octombrie o scădere de 1,5% (fiind înmatriculate 173.799 de autoturisme noi), din cauza introducerii procedurilor mai stricte de testare a poluării (WLTP), potritrivit Digi24.ro.

Toţi producătorii trebuie să îşi testeze vehiculele utilizând WLTP, înainte ca acestea să fie puse în vânzare. Însă, noua procedură armonizată la nivel mondial de testare a vehiculelor uşoare (WLTP), bazată pe date obţinute în condiţii reale de drum, a generat emisii mai mari de dioxid de carbon pentru anumite vehicule, întârziind certificarea oficială şi vânzările.

Franţa rămâne a treia mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei şi Marii Britanii, dar înaintea Italiei şi Spaniei.