Dacia Sandero la acelaşi preţ cu Dacia Logan

Autor: Cosmin Iordache 21 feb. 2008 Știri auto
Dacia Sandero la acelaşi preţ cu Dacia Logan

"Nu sunt motive pentru care derivatul din Renault Sandero produs de Dacia la Mioveni să fie mai scump, dar nici mai ieftin decât Logan Sedan. Deci modelul va fi în aceeaşi plajă de preţuri cu Dacia Logan berlină", a declarat Jaques Daniel, directorul comercial al Automobile Dacia, citat de Mediafax.

Preţul pentru versiunea de bază Dacia Logan Sedan este de 6.400 de euro cu TVA, pentru un motor pe benzină de 1,4 litri şi 75 CP. Cea mai scumpă variantă Sedan a modelului Logan costă 11.205 euro cu TVA şi are un motor diesel de 1,5 litri şi 85 CP.

În Brazilia modelul Renault Sandero se vinde cu 30.000 de reali, echivalentul a 11.500 de euro, deci este de aşteptat ca şi în România preţul modelului să graviteze în jurul acestei valori şi să intre astfel pe acelaşi segment de piaţă cu modelul Dacia Logan, construit la Mioveni.

Daniel a mai precizat că vânzările Dacia în România vor creşte, în acest an, faţă de 2007, în situaţia în care condiţiile de piaţă referitoare la taxa de primă înmatriculare, puterea de cumpărare şi paritatea leu/euro se vor menţine. Avansul va fi susţinut de lansarea noilor modele, respectiv Logan Pick-up, a cărui comercializare va începe în aprilie, şi a derivatului din Sandero disponibil pe piaţa românească în ultima parte a acestui an. În 2007 Dacia a vândut pe piaţa locală 102.062 de unităţi, cel mai bine vândut model fiind Logan Sedan.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide