Drumul Expres Craiova-Piteşti prinde contur. Au fost semnate contractele pentru primele trei loturi

Autor: ProMotor 03 dec. 2018 Știri auto
Drumul Expres Craiova-Piteşti prinde contur. Au fost semnate contractele pentru primele trei loturi

Directorul General al CNAIR SA, Narcis Neaga, a semnat, la Craiova, primele 3 contracte pentru proiectarea şi execuţia a 3 loturi ale Drumului Expres Craiova – Piteşti.

Tronsonul 1 (17,7 km) se întinde între km 0+000 şi km 17+700 şi are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier), iar ca punct final limita judeţelor Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti.

Compania care va realiza proiectarea şi execuţia Tronsonului 1 este TIRRENA SCAVI S.p.A. (ITALIA). Valoarea contractului este de 358.179.480,69 LEI fără TVA, echivalentul a 76 milioane Euro fără TVA, avand un cost/km de 4,3 milioane euro fără TVA.

Tronsonul 2 (39,85 km), format din două loturi, – se întinde între km 17+700 şi km 57+550 şi are ca punct de început limita dintre judeţele Dolj şi Olt, iar ca punct final în apropierea municipiului Slatina, la intersecţia cu DN 65B în zona localităţii Valea Mare. Acesta traversează teritoriile administrative ale urmatoărelor localităţi: Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare.

Lotul 1 (18,5 km) – Varianta de ocolire BALŞ – se întinde intre km 17+700 – Km 36+200. Acesta traverseaza teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: Balş, Bârza, Piatra Olt.

Compania care va realiza proiectarea şi execuţia Tronsonului 2 – Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (ROMANIA). Valoarea contractului este de 661.452.009,54 LEI fără TVA, echivalentul a 141 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 7,6 milioane euro fără TVA.

Lotul 2 (21,35 km) – Varianta de ocolire SLATINA – se întinde intre km 36+200– km 57+550. Acesta traverseaza teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare.

Compania care va realiza proiectarea si executia Tronsonului 2 – Lotul 2 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (ROMANIA). Valoarea contractului este de 792.189.981,56 LEI fără TVA, echivalentul a 168 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 7,8 milioane euro fără TVA.

Durata de realizare este de 3 ani

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de 7 ani.

Lungimea totală a drumului expres este de 120 km, din care cele trei contracte semnate astăzi însumeaza o lungime de 57,55 km

Valoarea totală a celor 3 contracte este de 1.811.821.471,79 lei fără TVA, aproximativ 385.000.000 euro fără TVA.

Sursa de finantare: POIM – Fonduri Europene Nerambursabile.

 

Specificatii tehnice:

Tronsonul 1

Lungime: 17,7 km din care 10,165 km sunt situaţi pe curbe ceea ce reprezinta 57% din traseu

Viteza de proiectare: 120 km/h
Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Spaţiu median: 3,00 metri
Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere: km 0+000 – intersecţia cu DN65F – Centura Nord Craiova km 1+400 – intersecţia cu DC4 – Craiova Vest

Principalele Poduri şi Pasaje:

1. Pasaj la DN65 F la nod rutier Centura Nord Craiova – lungime: 108 m
2. Pasaj la DC4 la nod rutier Craiova Vest – lungime: 78 m
3. Pod la km 3+635 peste Valea Ursoaia – lungime: 54 m
4. Pod la km 6+410 peste paraul Teslui – lungime: 78 m
5. Pod la km 7+120 peste DJ 641 – lungime: 42 m
6. Pod la km 12+385 peste Valea Langa – lungime: 42 m
7. Pod la km 15+700 – lungime: 120 m
8. Pasaj la km 16+200 peste Calea Ferata 101 – lungime:78 m
9. Pasaj la km 16+640 peste DN 65 – lungime: 78 m

Parcare de scurtă durată la km 14+190

Tronsonul 2

Lotul 1:

Lungime: 18,5 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Partea carosabila: 2 x 7,00 metri
Benzi de incadrare: 4 x 0,5 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Spatiu median: 3,00 metri
Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere: km 19+370 – DN65 Bals Vest km 27+630 DJ 644 Barza Nord km 35+685 – intersectia cu DC13 – Piatra Olt Nord – Vest

Principalele Poduri si Pasaje:
1. Pod la km 22+410 peste raul Oltet – lungime: 550 m
2. Pod la km 24+260 peste paraul Gengea – lungime: 30 m
3. Pasaj la km 26+235 peste Calea Ferata 101 – lungime:135 m
4. Pod la km 30+015 peste paraul Birlui – lungime: 405 m
5. Pasaj la km 19+870 peste DC 154A – lungime: 78 m
6. Pasaj la km 19+370 peste DN65 la nod rutier Bals Vest – lungime: 78m
7. Pasaj la km 27+630 peste DJ 644 la nod rutier Barza Nord – lungime: 78 m
8. Pasaj la km 35+685 peste DC13 – Piatra Olt Nord – Vest – lungime: 78 m

Parcări: la km 29+450 stânga şi dreapta

Tronsonul 2

Lotul 2:

Lungime: 21,35 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Partea carosabila: 2 x 7,00 metri
Benzi de incadrare: 4 x 0,5 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Spatiu median: 3,00 metri
Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere: km 50+095 la intersectia cu DJ 546 – Slatina Sud – Est

Principalele Poduri si Pasaje:
1. Pod la km 39+220 peste Paraul Coarnes – lungime: 40 m
2. Pod la km 39+780 peste paraul Negrisoara – lungime: 40 m
3.Pod la km 44+510 peste raul Olt – lungime: 1690 m
5. Pod la km 47+875 peste paraul Milcov – lungime: 405 m
6. Pod la km 48+710 peste Calea Ferata – lungime: 112 m
6. Pod la km 52+200 peste DJ 653 – lungime: 42 m
7. Pod la km 52+490 peste CF 101- lungime: 78 m

Parcări: la km 55+300 stânga şi dreapta

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide