Fiat S76, pornit şi condus după 100 de ani de pauză. Pregăteşte-ţi urechile – VIDEO

Autor: Marius Vișan 19 ian. 2018 Știri auto
Fiat S76, pornit şi condus după 100 de ani de pauză. Pregăteşte-ţi urechile – VIDEO

Fiat S76 a fost construit în doar două exemplare în anul 1911, cu singurul scop de a bate recorduri de viteză pe uscat. Problema este că unul dintre exemplare a fost dezmembrat de Fiat înainte de Primul Război Mondial (pentru a-i împiedica pe rivali să copieze tehnologia), iar celălalt a ajuns undeva în Australia, unde a fost modernizat. Din fericire, un pasionat foarte hotărât a reuşit să recupereze şasiul din Australia şi să-l împreuneze cu motorul de pe exemplarul dezmembrat.

Aşa cum probabil ţi-ai imaginat, singura modalitate de a scoate în jur de 300 CP dintr-un motor în anul 1911 era să creşti capacitatea cilindrică. Zis şi făcut, fiindcă „bestia din Torino” (cum a fost poreclită ulterior) are un motor de 28,5 litri, iar toată puterea merge către roţile din spate prin intermediul unui simplu lanţ.

În cazul în care te întrebai cum poate să sune un motor demn de un avion de vânătoare, ai la îndemână videoclipul de mai jos. Vezi tu, un anume Duncan Pittaway a reuşit să reconstruiască unul dintre cele două exemplare Fiat S76 şi, chiar dacă nu a reuşit să-l facă să meargă la Goodwood Festival of Speed 2014, a continuat treaba şi izbutit în cele din urmă.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide