Italia ar putea taxa cu până la 2.000 de euro persoanele care cumpără maşini cu motoare mari pe benzină sau motorină. Cei care aleg electrice sau hibride ar putea primi o subvenţie consistentă

Autor: ProMotor 03 ian. 2019 Știri auto
Italia ar putea taxa cu până la 2.000 de euro persoanele care cumpără maşini cu motoare mari pe benzină sau motorină. Cei care aleg electrice sau hibride ar putea primi o subvenţie consistentă

Măsurile au trecut de camera superioară a parlamentului italian, iar dacă vor trece şi de camera inferioară vor intra în vigoare la 1 martie şi vor fi active până la finalul anului 2021. Acestea sunt diferite faţă de cele propuse de autorităţile din Roma în decembrie.

Constructorii auto din Italia, precum şi sindicatele şi celelalte companii din industria locală, au avertizat că această lege pune în pericol nu doar vânzările de maşini, ci şi locurile de muncă oferite de mai multe companii din industria auto.

Sub noua formă, taxa auto din Italia ar urma să îi afecteze doar pe cei care cumpără maşini cu motoare cu combustie internă de mare capacitate, precum SUV-urile, nu şi pe cumpărătorii de maşini mici. Potrivit proiectului de lege, maşinile noi pe benzină sau motorină care generează 161-175 grame CO2 per kilometru vor fi taxate cu 1.100 de euro, cele cu emisii 176-200g CO2/km cu 1.600 de euro, iar cele cu emisii 201-250 g/km cu 2.000 de euro.

Totodată, statul italian va oferi subvenţii de până la 6.000 de euro pentru modelele electrice şi hibride, în funcţie de emisii. Subvenţia nu se va acorda în cazul modelelor care costă peste 50.000 de euro.

În acest moment, doar 7% din vânzările de maşini noi în Italia sunt constituite din modele electrice sau hibride.

Fiat Chrysler Automobiles (FCA), care în prezent nu oferă maşini electrice sau hibride în Europa, a anunţat în noiembrie 2018 ca intenţionează să investească peste 5 miliarde de euro pentru a dezvolta noi modele şi motoare în Italia, în următorii 3 ani.

O lună mai târziu, FCA a anunţat că şi-ar putea revizui planul de investiţii în Italia, dacă Roma va creşte taxele aplicate motoarelor cu combustie internă.

Compania încă nu a comentat proiectul de lege aprobat în camera superioară a parlamentului italian.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide